Antena Căutare

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de la Iaşi, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitat

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de la Iaşi, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitat, a anunţat edilul Mihai Chirica, valoarea lucrărilor fiind de 2,68 milioane de lei.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a semnat, luni, autorizaţia de construire necesară lucrărilor de reabilitare a Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din zona Galata a municipiului, proiectat de Henri Coandă.

Lucrările efective vor începe pe 1 iunie şi vor dura cel mult un an, fiind executate de asocierea Conest SA - Proganex 2005 SRL în cadrul unui contract în valoare de 2,68 milioane de lei, sumă care a inclus şi proiectarea.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial a fost construit între anii 1928 şi 1930 şi se află într-o stare avansată de degradare.

Reabilitarea acestuia a fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local. Proiectul este inclus în Programul Centenar al Primăriei municipiului Iaşi şi beneficiază de o finanţare de două milioane de lei de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul programului naţional Centenar, diferenţa fiind suportată de la bugetul local.

“Prin acest proiect, Primăria Municipiului Iaşi îşi propune punerea în valoare a monumentului în cadrul construit existent, restaurarea şi punerea în siguranţă conform legislaţiei în vigoare, integrarea în circuitul turistic şi religios prin comemorarea eroilor din Primul Război Mondial la sărbătorile stabilite prin lege şi la cele religioase, precum şi amenajarea incintei prin recuperarea, refacerea şi amplasarea a şase cruci mari şi a celor 600 de cruci mici existente la data inaugurării, în 1930. Lucrările vor fi făcute sub supraveghere arheologică şi vor include şi realizarea unei parcări de cinci locuri, a unor alei pietonale, refacerea spaţiilor verzi şi montarea de mobilier urban“, se arată într-un comunicat al primăriei ieşene.

Sursa : news.ro

Ce trebuie să facă o persoană care se întoarce acum în țară, pentru a scăpa de carantină. Informații privind izolarea la... „Am plâns de multe ori, mai ales că am stat departe de copii, mai bine de o lună!”. Mărturii din linia întâi, din lupta ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x