Antena Căutare

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, dezbătută în Parlament miercuri, de la ora 12:00

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi susţinută de UDMR va fi dezbătută în Parlament miercuri, de la ora 12:00, au decis Birourile Permanente ale celor două Camere.

Şedinţa conducerii Camerelor în care ar fi trebuit decisă data dezbaterii moţiunii de cenzură programată marţ iniţial, la 12:00, a fost anulată din cauza absenţei PSD, PNL sugerând că de fapt social-democraţii nu au voturile necesare pentru ca moţiunea să fie adoptată. Deputatul PNL Florin Roman a sugerat că PSD nu are voturile necesare pentru a trece moţiunea, iar senatorul liberal Alina Gorghiu a acuzat că strategia PSD este una generată de frică şi că liderul PSD Marcel Ciolacu îşi joacă mandatul la şefia PSD.

Moţiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti" a fost iniţiată de PSD şi UDMR după ce Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, este adoptată.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, după prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele care conduce şedinţa comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilităţii participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziţiei Guvernului.

În continuare, preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.

După încheierea dezbaterilor, se trece a votarea moţiunii de cenzură. Votul este secret, cu bile. Conform Constituţiei, moţiunea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce înseamnă 233 de voturi.

Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Sursa : news.ro

Liderul tinerilor social-democraţi: Preşedintele Iohannis a ajuns instigatorul de serviciu. În loc să medieze între pute... Budăi: Guvernarea Orban siluieşte grav democraţia României. În cele trei luni Guvernul Orban nu a venit cu niciun proiec...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x