Antena Căutare

Se pregătește cel de-Al Treilea RĂZBOI Mondial? NATO a început manevre militare serioase: „Sperăm ca Rusia să evite orice comportament periculos”

Cele mai vaste manevre militare de la sfârșitul Războiului Rece au fost începute în Norvegia, joi, de către NATO, aceasta reprezentând un mod de a-i aminti Rusiei de solidaritatea aliaţilor, în ciuda unor îndoieli ce au fost insuflate de președintele american Donald Trump.

Cele mai vaste manevre militare de la sfârșitul Războiului Rece au fost începute în Norvegia, joi, de către NATO, aceasta reprezentând un mod de a-i aminti Rusiei de solidaritatea aliaţilor, în ciuda unor îndoieli ce au fost insuflate de președintele american Donald Trump.

La exerciţiul Trident Juncture 18 iau parte aproximativ 50.000 de militari, 10.000 de vehicule şi 250 de aeronave din 31 de ţări. Acest exercițiu vizează să antreneze Alianţa Nord-Atlantică să sară în ajutorul unuia dintre membrii săi, în caz de agresiune.

„Mediul securităţii în Europa s-a degradat semnificativ în aceşti ultimi ani”, a subliniat secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, potrivit News.ro.

„Trident Juncture transmite un mesaj clar naţiunilor noastre şi oricărui potenţial adversar. NATO nu caută confruntarea, ci este pregătită să-i apere pe toţi aliaţii de orice ameninţări”, a adăugat el, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Acest „adversar potenţial” nu este desemnat în mod oficial, însă toată lumea se gândeşte la Rusia, care-şi etalează puterea militară şi împărtăşeşte cu Norvegia o frontieră de 198 de kilometri, în Marele Nord.

Armata rusă a anexat Crimeea, a contribuit la destabilizarea Ucrainei, şi-a sporit capacităţile în Arctica şi a efectuat în septembrie cele mai mari manevre din istoria sa în Extremul Orient.

Reacția Ambasadei Rusiei la Oslo

La rândul său, Ambasada Rusiei la Oslo a declarat că vede în Trident Juncture un exerciţiu „antirus”.

„O asemenea activitate (...) pare provocatoare, chiar dacă se încearcă să fie justificată prin scopuri pur defensive”, a subliniat ea.

Moscova este iritată, de mai multe luni, de consolidarea - în curs - a prezenţei militare occidentale în regiune. Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au hotărât să-şi intensifice desfăşurările în Norvegia, în vederea aclimatizării trupelor lor la luptă în condiţii de frig puternic.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a denunţat, la începutul lui octombrie, „zăngănit de arme” şi a promis o „ripostă”.

„Principalele ţări din NATO îşi măresc prezenţa militară în regiune, în apropierea frontierelor Rusiei. Asemenea acţiuni iresponsabile vor conduce neapărat la destabilizarea situaţiei politice şi militare în Nord, la o creştere a tensiunilor”, a spus ea.

Tensiunile s-au înteţit şi mai mult sâmbătă, odată cu anunţul lui Donald Trump al retragerii SUA din tratatul cu privire la interzicerea armamentului nuclear cu rază intermediară de acţiune (INF) don 1987.

Reproşând Rusiei că dezvoltă un nou tip de rachetă - de tip SSC-8 -, preşedintele american a ameninţat cu o creştere a arsenalului nuclear al ţării sale.

Articolul 5

Donald Trump are o poziţie nu tocmai fermă în privinţa angajamentului său faţă de NATO - mai ales cu privire la Articolul 5 şi obligaţiile apărării colective -, însă armata americană participă la Trident Juncture cu cel mai mare contingent - peste 14.000 de militari şi un grup aeronaval.

„Ne antrenăm în Norvegia, însă bineînţeles că lecţiile învăţate (...) în Trident Juncture sunt pertinente şi pentru alte ţări”, a notat Stoltenberg.

Patru militari americani au fost uşor răniţi, marţi, într-o tamponare în lanţ de camioane care transportau material.

În afară de cele 29 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, la exerciţiu, care durează până la 7 noiembrie, participă, de asemenea, Suedia şi Finlanda.

Doi observatori ruşi şi doi belaruşi sunt invitaţi. Şeful NATO şi-a exprimat speranţa ca Rusia „să evite orice comportament periculos”.

Robert De Niro, vizat de un atac terorist? Un colet suspect a ajuns în restaurantul său. Care este legătura actorului cu... Condamnare la ÎNCHISOARE pentru un ROMÂN în Ungaria! Motivul TULBURĂTOR pentru care va ajunge după gratii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x