Antena Căutare

Ninsori și polei în România! Unde va ninge și unde va fi frig de vor crăpa pietrele, în următoarele zile

Vremea se schimbă în acest weekend în România. Meteorologii au anunțat că sunt așteptate ninsori și polei, inclusiv în București, temperaturile fiind în scădere.

Ninsori și polei în România! Unde va ninge și unde va fi frig de vor crăpa pietrele, în următoarele zile
Ilustrație.

Prognoza meteo pentru vineri

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, 3 ianuarie, valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată în zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile sudice, iar în restul teritoriului acestea se vor situa în jurul normelor climatologice.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -9 şi 0 grade, mai coborâte în depresiuni.

Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă asociată cu chiciură local în interiorul arcului carpatic şi izolat în restul teritoriului.

La Bucureşti, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de -5...-3 grade.

Prognoza meteo pentru sâmbătă

Sâmbătă, 4 ianuarie, în ţară, cerul va fi variabil, dar începând cu orele serii vor fi înnorări în regiunile nord-vestice, ce se vor extinde treptat şi în restul teritoriului.

Pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi pe creste, dar local şi la cote mai reduse în sud-vest, centru şi nord-est.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

În cursul zilei, sâmbătă, în Capitală, cerul va fi variabil, iar noaptea se va înnora treptat şi vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de -1...0 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza meteo pentru duminică

Duminică, în ţară, valorile termice vor scădea uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros şi local vor mai fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, mai ales pe creste, dar la cote mai reduse şi în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 1 grad. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, duminică, cerul va fi mai mult noros, şi îndeosebi în prima parte a intervalului va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă de -3...-2 grade.

Atenționare de maximă importanță de la meteorologi! Condiții meteo periculoase! Județele afectate, în următoarele ore... Se schimbă vremea în toată țara! Sunt anunțate ninsori pe arii extinse, precipitații mixte și polei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x