Antena Căutare

Noi răsturnări de situație pe Insula Iubirii: „Au fost absolut convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic”

Insula Iubirii. Aparent pline de încredere, patru noi cupluri au vrut să se supună celui mai greu test de relație, în cel de-al cincilea sezon, care va avea premiera luni, 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, însă unii au uitat curând trecutul pentru a îmbrățișa un prezent mult mai ispititor!

Aparent pline de încredere, patru noi cupluri au vrut să se supună celui mai greu test de relație, în cel de-al cincilea sezon, care va avea premiera luni, 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, însă unii au uitat curând trecutul pentru a îmbrățișa un prezent mult mai ispititor!

Cred că mulți dintre cei care au urmărit celelalte sezoane de până acum și sunt fani ai emisiunii au foarte mare încredere în ei și în partenerii lor, un lucru foarte bun de altfel, motiv pentru care sunt absolut convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. Astfel, se gândesc la experiența Insula Iubirii ca la un mod de a se bucura de o vacanță în Thailanda, fără vreo implicație pentru relația lor. Din păcate, lucrurile nu au stat chiar așa, așa cum se va vedea și în cel de-al cincilea sezon”, a spus prezentatorul Radu Vâlcan.

La doar cinci zile distanță de cea mai intensă experiență trăită, în cel de-al patrulea sezon, Insula iubirii a primit o nouă serie de concurenți dispuși să își expună relațiile. Astfel, în timp ce foștii concurenți încă încercau să învețe să trăiască de acum înainte cu consecințele faptelor lor, alte cupluri la fel de încrezătoare și de determinate să câștige lupta cu ispitele, au pornit pe drumul de 10.000 de kilometri convinși că iubirea lor va triumfa. Cu toate acestea, în cel de-al cincilea sezon, care va avea premiera pe 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, Insula Iubirii este însă martorul unei situații unice în istoria sa!

Cine sunt personajele principale și cum li s-au schimbat complet viața în doar câteva ore, telespectatorii pot afla începând cu data de 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Trei alarme spulberă fericirea în prima seară pe Insula Iubirii... Îți mai amintești de Hamude, cel mai trădat bărbat din România? Uite ce mai face acum fostul concurent de la ”Insula Iub...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x