Antena Căutare

O aplicaţie de smartphone poate identifica afecţiunile oculare

Oamenii de ştiinţă au creat cu ajutorul inteligenţei artificiale o aplicaţie care poate recunoaşte în poze afecţiunile ochiului chiar înainte ca aceasta să fie vizibilă medicilor.

Cercetătorii numesc aplicaţia CRADLE (Computer Assisted Detector of Leukoria). Aceasta poate depista reflexii a ceea ce specialiştii numesc “ochi alb” în fotografii.

Ochiul alb poate indica afecţiuni grave, precum cataracta, retinoblastomul şi altele.

În testele realizate, aplicaţia s-a dovedit eficientă pe toate dispozitivele instalate, indiferent de calitatea camerei foto. A fost chiar mai eficientă în depistarea afecţiunilor decât cadrele medicale.

Sistemul de învăţare mecanică din spatele aplicaţiei a fost antrenat folosindu-se în jur de 53.000 de fotografii în care apărea 40 de copii. AI-ul a depistat 16 cazuri de ochi alb şi a făcut acest lucru în medie 1,3 ani înainte ca medicul să-l poată observa.

Aplicaţia s-a dovedit mai eficientă în privinţa copiilor, însă cercetătorii spun că metoda funcţionează indiferent de vârsta pacientului.

Oamenii de ştiinţă avertizează că aplicaţia pe care au creat-o nu are încă aprobarea forurilor medicale naţionale şi internaţionale şi nu poate înlocui consultul medical tradiţional. Poate însă să aducă pacientul mai devreme în faţa medicului pentru a se trata din timp de o afecţiune oculară.

Aplicaţia CRADLE este disponibilă atât pe Android, cât şi pe iOS.

Sursa : news.ro

Ai telefon cu Android? Mare atenție! A apărut un virus nou care vă poate spiona prin intermediul camerei video încorpora... Care sunt telefoanele care emit cele mai multe radiații în 2019. Tu le știi?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x