Antena Căutare

S-a săturat de viața dedicată lui Dumnezeu, așa că și-a înscenat moartea! Cum a păcălit o călugăriță pe toată lumea, acum 700 de ani

O călugăriță din perioada medievală care s-a săturat de viața dedicată lui Dumnezeu și-a înscenat moartea, pentru a se putea bucura de plăceri interzise la mănăstire. Gestul ei scandalos și modul inedit în care a reușit să fugă a fost descoperite după 700 de ani.

O călugăriță din perioada medievală care s-a săturat de viața dedicată lui Dumnezeu și-a înscenat moartea, pentru a se putea bucura de plăceri interzise la mănăstire. Gestul ei scandalos și modul inedit în care a reușit să fugă a fost descoperite după 700 de ani.

Povestea călugăriței Joan of Leeds a fost descoperită în documente ce datează din anul 1318, cercetate de specialiști de la Universitatea din York.

O scrisoare în limba latină, semnată de arhiepiscopul William Melton, critica comportamentul călugăriței și o avertiza pe aceasta să se întoarcă în mănăsrtirea „St Clement”, după ce ea fugise în orașul englez Beverley.

El i-a scris protopopului din Beverley despre fuga acestei călugărițe.

„A pretins că este moartă și, cu ajutorul mai multor complici, a făcut o marionetă asemănătoare cu ea pentru a păcăli credincioșii și nu i-a fost rușine să lase această marionetă să fie îngropată într-un loc sacru, alături de cei religioși din mănăstire”, arată scrisoarea.

„Sedusă de indecență, ea s-a îndreptat către dorințele carnale, departe de modestie și obediență, iar acum umblă după bunul plac, distrugându-și sufletul și scandalizând celelalte călugărițe”, mai arată documentul.

Nu se știe dacă Joan of Leeds a fost adusă sau nu înapoi la mănăstire.

Un artist olandez dă o nouă față clădirilor vechi. Rezultatul e captivant!... Iisus și secretul șters din Biblie chiar de către Biserică! Creștinii sunt în stare de șoc! Ce s-a descoperit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x