Antena Căutare

O fetiță de șase ani a murit la școală, după ce a fost lăsată nesupravegheată. Copila era nevăzătoare și a căzut pe scări 

O fetiță în vârstă de șase ani a murit după ce în urmă cu o zi a căzut pe scări în cadrul unității în care învăța. Fetița a fost grav rănită, iar eforturile medicilor de a o salva au fost zadarnice.

O fetiță de șase ani a murit la școală, după ce a fost lăsată nesupravegheată. Copila era nevăzătoare și a căzut pe scări 
O fetiță de șase ani a murit la școală, după ce a fost lăsată nesupravegheată

Copila, care era nevăzătoare, a început în luna septembrie cursurile în clasa pregătitoare la Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos. Unitatea de învățământ are și un internat, unde sunt cazați elevii, iar duminică la prânz, fetița a căzut pe scări de la etajul al doilea.

Micuța a fost grav rănită și transportată inițial la Spitalul de Copii, de unde a fost transferată, duminică seară, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Acolo, medicii au operat-o de urgenţă însă nu au mai putut să îi salveze viaţa.

”Prezenta leziuni toraco-abdominale, dar, mai ales, leziuni cranio-cerebrale foarte importante. S-au efectuat examinările necesare pentru a se stabili diagnosticul, s-a intervenit operator pentru ameliorarera leziunilor neurochirurgicale şi, în acelaşi timp, pentru a se monta un aparat de diagnostic care să permită urmărirea în cotinuare a evoluţiei pacientului. Din păcate, eforturile nu s-au soldat cu rezultate pozitive şi după câteva ore copilul a decedat”, a declarat doctorul Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Acum, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și s-a decis efectuarea necropsiei pentru a se afla care au fost cauzele decesului, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Iași.

De asemenea, Luciana Antoci, purtător de cuvânt al ISJ Iași a declarat că fetiţa este originară din localitatea Cornu Luncii, judeţul Suceava, şi era cazată la liceul din Târgu Frumos alături de alţi doi fraţi.

Iaşi: O fetiţă de şase ani, cu deficienţe de vedere, a murit după ce a căzut pe scări, la căminul unui liceu din Târgu F... Buzău: Un tânăr cu afecţiuni psihice a plecat din Secţia Ojasca a Spitalului de neuropsihiatrie Sapoca, unde era interna...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x