Antena Căutare

Orban, anunț de ultimă oră despre prelungirea stării de alertă: ”Nu introducem nicio restricţie nouă!”

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că în prelungirea stării de alertă nu va fi introdusă nicio restricţie nouă, va fi păstrat acelaşi dispozitiv, dar a solicitat ca din proiectul de hotărâre care se referă la acest subiect să fie scos textul despre izolare şi carantină, până la votarea legii în Parlament, urmând să fie ulterior reintrodus.

”Al doilea punct pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, a anunţat Ludovic Orban, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

Klaus Iohannis confirmă prelungirea stării de alertă în România. Ce se schimbă în următoarele 30 de zile

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la rândul său, că a fost derulată toată procedura legală pentru prelungirea stării de alertă.

“Am derulat toată procedura. Am avut Grupul Tehnico-Ştiinţific şi s-a realizat împreună cu Centrul Naţional de Comandă şi Conducere a Intervenţiei nota de fundamentare, pe motivaţia de ce trebuie să fie prelungită starea de alertă şi a măsurilor care trebuie să fie implementate pe parcursul stării de alertă. Proiectul de hotărâre a fost aprobat şi măsurile au fost aprobate în cadrul CNSU şi urmează să supunem spre aprobare proiectul de hotărâre de Guvern”, a afirmat Arafat.

Tătaru, declarație de ultim moment despre legea carantinei! Ce ar urma să se întâmple. „Protejăm și familia”

Ludovic Orban a completat, precizând că în prelungirea stării de alertă nu va fi introdusă nicio restricţie nouă.

Ultimă oră! O nouă creștere alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19, în România! La cât a ajuns bilanțul. Încă 21 de morți!

“Nu introducem nicio restricţie nouă, păstrăm acelaşi dispozitiv. Singura problemă pe care o avem până se aprobă legea este că va trebui să scoatem din anexa 3 textul despre izolare şi carantinare, să-l introducem imediat după intrarea în vigoare a legii şi o să facem o şedinţă de Guvern extraordinară. Avem un oarecare temei legal în legea 55, articolul 5 numai că în decizia Curţii Constituţionale există o referire la procedurile care se realizează deciziile de izolare, carantinare, să nu avem niciun fel de discuţie pe tema asta, prefer să aşteptăm votarea legii, promulgarea de preşedinte, publicarea în Monitorul Oficial, intrarea în vigoare şi imediat să facem o şedinţă de Guvern pentru a reintroduce în anexa 3 măsura izolării şi carantinării”, a explicat premierul Ludovic Orban.

Sursa : news.ro

Întâmplare nefericită! Într-un moment de neatenție al părinților, un minor de trei ani s-a ars cu apa de la baie. Acesta... Șefă de promoție, printre cei 17 elevi rămași fără diploma de BAC la zece zile de la afișarea rezultatelor. Cum explică ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x