Antena Căutare

Orban: E nevoie de restrângerea la maximum a cheltuielilor nenecesare. Fostul premier a alocat bani în draci, fără niciun criteriu şi fără niciun fel de bază legală

Premierul Ludovic Orban afirmă că este nevoie de restrângerea cheltuielilor nenecesare, spunând că misiunea noului ministru de Finanţe este una "dificilă". Orban acuză că fostul premier a alocat bani "în draci, fără niciun criteriu şi fără niciun fel de bază legală, strict numai pentru a favoriza anumite entităţi, primării, din postura de candidat la alegerile prezidenţiale".

"Aşa cum am avertizat de cel puţin un an, este clar că starea Finanţelor este foarte proastă. De altfel, se vede din cifrele oficiale care sunt publicate, respectiv din contul de execuţie la nouă luni, se vede clar un deficit de 2,6% din PIB. (...) Se vede clar că nu a fost îndeplinit planul la încasări existent în materie de colectare a veniturilor: un minus de aproape 11 miliarde. De asemenea, se înregistrează, în ceea ce priveşte colectarea contribuţiilor, un minus de peste un miliard. Atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul Sănătăţii înregistrează deficit”, a afirmat primul ministru, miercuri, la preluarea mandatului de către Florin Cîţu, noul ministru al Finanţelor. În acest context, primul ministru a catalogat drept "dificilă" misiunea noului ministru al Finanţelor, spunând că acesta trebuie "să evite orice cheltuială inutilă”. Premierul a afirmat, de asemenea, că trebuie "atacată în forţă în special marea evaziune fiscală". Ludovic Orban a precizat că este nevoie de "restrângerea la maximum a cheltuielilor nenecesare", arătând că 36 la sută din cheltuieli, pe structura bugetului, sunt cheltuieli cu bunuri şi servicii. "S-au cumpărat maşini în draci. Sunt foarte multe cheltuieli de capital. (...) Mai avem şi situaţia legată de întârzierile în rambursarea TVA şi mai ales sistemul care a fost folosit. Nu mi se pare normal ca unele firme să beneficieze de rambursarea imediată şi la alte firme să fie ţinute cu lunile. Pot să vă spun de la Ministerul Dezvoltării situaţia privitoare la întârzierea în decontările pe PNDL este foarte dificilă. Sunt situaţii de lucrări avizate care totalizează în jur de patru miliarde de lei”, a spus el. Premierul a susţinut că fondul de rezervă al Guvernului este "golit complet”, acuzând că fostul premier Viorica Dăncilă a alocat bani din acesta "în draci, fără niciun criteriu şi fără niciun fel de bază legală, strict numai pentru a favoriza anumite entităţi, primării, din postura de candidat la alegerile prezidenţiale".

Sursa : news.ro

Orban: Cred că o să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere... Premierul Ludovic Orban, despre fostul său loc de muncă: Primeam un salariu decent, pe care l-am meritat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x