Antena Căutare

(P) Activități educative în vacanța de vară: 3 idei

Anul școlar s-a încheiat de ceva vreme și vacanța de vară e acum în plină desfășurare. Este adevărat că sezonul estival se asociază cu activitățile sportive sau recreative, însă, la fel de real, este faptul că „repetiția e mama învățăturii”.

acuarele, creioane si pensule puse pe o plansă colorata
Activitățile educative au rolul de a menține copilul în formă, susținându-i pregătirea pentru provocările următorului an școlar

Cu alte cuvinte, exersarea ajută nu doar la dobândirea abilităților de înot, de exemplu, ci și la menținerea cunoștințelor școlare la un nivel optim. Desigur, în formule ușor de utilizat, activitățile educative au rolul de a menține copilul în formă, susținându-i pregătirea pentru provocările următorului an școlar. Ce putem încerca, așadar, în această vacanță de vară?

Matematică distractivă

În funcție de vârstă, jocurile bazate pe operații matematice pot fi o reală provocare și distracție, în același timp. Nu este nevoie decât de un instrument de scris și suportul aferent, precum și de un strop de imaginație. Pentru preșcolari, învățarea numerelor și a unor operațiuni simple pot fi începutul ideal.

De asemenea, pentru cei mai mari pot fi încercate provocări legate de învățarea unghiurilor, calcule sau chiar forme geometrice mai complexe. Unghiurile sunt prezente și vizibile la tot pasul și, fie că este într-o călătorie sau acasă, jucându-se pe hârtie copilul poate fi provocat să identifice tipuri noi de unghiuri sau chiar să aproximeze numărul de grade.

Cumpărăturile sunt o excelentă oportunitate pentru cei mici de a face o serie de calcule matematice și de a se distra copios. Copiii adoră să fie implicați în activitățile adulților și delegarea unei sarcini atât de importante, cum este calculul valorii produselor selectate și a restului pe care ar trebui să-l primească, îi va face să se simtă foarte importanți.

Realizarea unor statistici legate de mijloacele de transport (număr, mărci, modele, culori, pasageri etc.) reprezintă o activitate cu adevărat provocatoare pentru întreaga familie. Se antrenează, mai întâi, spiritul de observație, apoi, se notează și, ulterior, se calculează datele urmărite.

Desene și picturi relaxante

Desenul poate fi strâns legat de matematică sau nu, depinde de joc sau interese. În funcție de complexitatea activității, este nevoie de o serie de articole școlare, care să ne ofere o paletă variată de opțiuni: blocuri de desen, creioane colorate, carioci, acuarele.

Geometria este o ramură a matematicii strâns legată de desen, iar dobândirea timpurie a abilității de a reproduce fidel forme geometrice (bidimensionale sau în spațiu), de a înțelege și desena corect unghiuri reprezintă un mare plus în stăpânirea acestui domeniu.

Avantajele folosirii desenului în dezvoltarea copilului sunt multiple: favorizează comunicarea dincolo de cuvinte sau gesturi, îmbunătățește reflexele motorii fine, încurajează atitudinea proactivă de a rezolva provocări și probleme, oferă șansa exprimării creativității în orice context, etc.

Jocuri de cuvinte pentru un vocabular mai bogat

Alegeri educaționale extraordinare în dezvoltarea copilului la orice vârstă, jocurile de cuvinte îl ajută să se concentreze asupra sunetelor și a literelor. În acest mod, el poate descoperi rapid tainele scrisului și ale cititului, asigurându-i-se astfel îmbunătățirea semnficativă a vocabularului.

Prin intermediul acestor activități, copilul dobândește o exprimare mai bogată și mai plină de nuanțe. Obținerea unor asemenea rezultate poate începe cu utilizarea unor jocuri clasice, precum Scrabble, ce poate fi jucat inclusiv în echipe, ori TOMAPAN, care implică inclusiv apelarea la bagajul de cunoștințe generale.

Rezolvarea integramelor este o altă activitate educativă capabilă să alunge plictiseala în călătoriile lungi și să antreneze și memoria sau concentrarea celor mici.

Activitățile educative pot fi chiar foarte distractive dacă adulții aleg să le integreze în programul copiilor cu tact și răbdare. Formarea copiilor în scopul dobândirii de abilități și competențe ce vor fi de folos ulterior face parte din procesul educativ care este unul de durată și continuu, nefiind limitat de spațiul rezervat activităților din spațiul instituțional oficial.

Rezultate Loto 1 august 2021. Numerele câștigătoare la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... Furtuni de zăpadă, în Brazilia. Martor: "Am 62 de ani și nu am văzut așa ceva niciodată"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x