Antena Căutare

Veste neplăcută pentru pensionari! Vor primi banii mai târziu! Până când vor întârzia plățile

Plata pensiilor prin Poşta Română se va face cu întârziere în luna ianuarie, după cum a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Plata pensiilor prin Poşta Română se va face cu întârziere în luna ianuarie, după cum a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Se va întârzia cu plata pensiilor deși ministrul Muncii a cerut Poştei să prelungească programul de lucru inclusiv sâmbătă.

Astfel, plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna aceasta până în data de 17 ianuarie, fiind decalată cu două zile. Întârzierea ar fi justificată, ţinând cont de faptul că 1 şi 2 ianuarie au fost sărbători legale, potrivit ministrului.

„Au fost închise conturile în Trezorerie. Ţinând cont de faptul că 1 şi 2 au fost sărbători legale, este o întârziere justificată, nu este o întârziere venită din alte motive. S-au făcut deschiderile de conturi, s-au făcut plăţi de către Poşta Română. Începând de săptămâna viitoare, cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic”, a explicat ministrul Muncii.

„Practic plăţile trebuiau închise în data de 15. Luna aceasta, şi doar luna aceasta, se vor închide în data de 17, cu două zile decalate", a adăugat Marius Budăi.

Reacția ministrului Sănătății, în cazul copilului din Vâlcea intrat în comă: „Îmi cer scuze, în calitate de mamă”... Noile paşapoarte ale românilor au fost prezentate oficial. Cum arată documentele - VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x