Antena Căutare

Pesta porcină a revenit. Două focare au fost descoperite, într-un județ din țară. autoritățile au luat măsuri drastice

Alertă ântr-un județ din România. Două focare de pestă porcină africană au fost descoperite. Sute de animale au fost sacrificate, de urgență.

Pesta porcină a revenit. Două focare au fost descoperite, într-un județ din țară. autoritățile au luat măsuri drastice
Pesta porcină a revenit. Două focare au fost descoperite, într-un județ din țară. autoritățile au luat măsuri drastice

Potrivit unui comunicat de presă, transmis marţi, al Prefecturii Hunedoara, cazurile de pestă porcină africană au fost confirmate în gospodăriile a doi proprietari de mici ferme de creştere a porcilor.

„Au fost aplicate de urgenţă măsurile aprobate prin hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care au constat din: instituirea de restricţii în cele două exploataţii, confiscarea întregii cantităţi de carne rezultate în urma sacrificării de urgenţă a porcilor, precum şi dezinfecţia locului unde a fost dispusă îngroparea carcaselor suinelor sacrificate.

De asemenea, autorităţile au efectuat controale şi analize în toate gospodăriile din apropierea celor două exploataţii unde a fost descoperită boala”, se arată în comunicat.

Pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare, medicii veterinari monitorizează permanent starea clinică a porcilor din zona de protecţie, a fost instalat filtru cu covoare dezinfectante la intrarea în focarele din Călan şi Călanu Mic şi au fost afişate informări ale cetăţenilor privitoare la declararea focarelor de pestă porcină şi la măsurile care trebuie luate pentru protejarea animalelor din gospodării, potrivit News.ro.

În aceste zile continuă recoltarea probelor şi examinările clinice, iar proprietarii de porci sacrificaţi vor fi despăgubiţi.

Și-a pus tatăl mort în căruț și l-a dus la cimitir, în Constanța! A fost filmat! Atenție, imagini ce vă pot afecta emoți... Și-a izbit copilul de pereți și a fost la un pas să își omoare în bătaie iubita. Totul a fost filmat! A fost lăsat liber...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x