Antena Căutare

Peste 100 de poeţi din ţară şi străinătate, la a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti

Peste 100 de poeţi de pe patru continente vor fi prezenţi la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti (FIPB), care va avea loc în perioada 13 - 19 mai, în mai multe spaţii din Capitală.

Peste 100 de poeţi din ţară şi străinătate, la a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti
festivalul international de poezie

Peste 100 de poeţi de pe patru continente vor fi prezenţi la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti (FIPB), care va avea loc în perioada 13 - 19 mai, în mai multe spaţii din Capitală.

Considerat cel mai amplu eveniment de profil din România, la FIPB vor fi prezenţi poeţi din Franţa, Marea Britanie, Serbia, Italia, Mexic, Portugalia, Coreea de Sud, Canada, Republica Moldova, Grecia, India, Austria, Republica Cehă, Bulgaria, Rusia, Spania, Polonia, Israel, Germania, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Norvegia şi România.

„FIPB promovează valorile actuale ale culturii europene şi mondiale, invitând la Bucureşti scriitori de pe patru continente pentru a susţine recitaluri de poezie, pentru a lansa cărţi sau pentru a susţine conferinţe. Sloganul campaniei naţionale «România citeşte» va fi parafrazat timp de 7 zile la «Bucureştiul citeşte»”, a transmis Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, organizatorul evenimentului, într-un comunicat.

Cele şapte zile de festival includ peste 50 de evenimente, pe teme şi formate diferite: de la întâlniri cu poeţi, la lecturi publice, dezbateri, colocvii, spectacole de teatru şi concerte, la maratoane de poezie, performance-uri, expoziţii şi evenimente dedicate profesioniştilor.

Între noutăţile ediţiei din acest an se numără colocviul „Scriitorii şi puterea”, la care iau parte invitaţi străini şi exponenţi ai literaturii române contemporane, şi dezbaterea dedicată profesioniştilor – editori, agenţi literari şi traducători – cu tema „Traducerea literară, între world literature şi global market”.

Sezonul România-Franţa se regăseşte în calendar, cu cinci evenimente: seara de lecturi publice reunind opt poeţi francezi contemporani, lansarea numărului special dedicat poetului şi traducătorului Michel Deguy din revista Secolul XXI, şi seria de evenimente care îl au ca protagonist pe poetul şi dramaturgul Matei Vişniec.

Cinci expoziţii – dedicate lui Eli Lotar, Gherasim Luca şi Genica Athanasiou, expoziţia „Cele mai frumoase cărţi din România”, precum şi cea alcătuită de specialiştii Academiei Române cu tema „Itinerarii culturale România-Franţa” – completează seria proiectelor din cadrul Sezonului.

Formatele clasice ale festivalului se vor regăsi, de asemenea, în program: „Poetry Face to Face”, lecturile publice de poezie din Aula Bibliotecii Centrale Universitare, seara de poezie experimentală cu titlul „MultiVerse”, precum şi atelierele dedicatecopiilor.

Maratonul de Poezie şi Jazz, alături de o serie generoasă de evenimente interdisciplinare, marchează Noaptea Muzeelor în cadrul FIPB.

Cele peste 50 de evenimente din cadrul FIPB X vor avea loc în 16 spaţii culturale din Capitală: Muzeul Naţional al Literaturii Române (str. Nicolae Creţulescu 8), Muzeul Naţional al Literaturii Române (Calea Griviţei 64-66), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Apollo 111 (str. Ion Brezoianu 23-25), Muzeul Colecţiilor (Calea Victoriei 111), Galeria Galateca (str. C.A. Rosetti 2-4), Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei 125), Biblioteca Metropolitană Bucureşti (str. Take Ionescu 4), Tramvaiul 26 (str. Cercului 6), LondoHome (str. Gral David Praporgescu 31) şi Halucinarium (Calea Giuleşti 14, etaj 4), Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor” (str. Mărţişor 26), Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia” (str. George Bacovia 63), Casa Memorială Ion Minulescu – Claudia Millian (str. Dr. Gheorghe Marinescu 19), Casa Memorială „Liviu şi Fanny Rebreanu” (str. Gheorghe Marinescu 19), Casa Memorială „Anton Pann” (str. Anton Pann 20).

Sursa: News.ro

A fost desemnat câştigătorul concursului UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2018”... Ziua Înghețatei la McDonald’s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x