Antena Căutare

Peste 6.000 de grefieri ies de la ora 10:00 în faţa instanţelor şi a parchetelor pentru a protesta faţă eliminarea pensiilor speciale şi pentru personalul auxiliar din justiţie; şedinţele de judecată vor fi suspendate

Peste 6.000 de grefieri ies miercuri, de la ora 10:00, în faţa instanţelor şi a parchetelor pentru a protesta faţă eliminarea pensiilor speciale şi pentru personalul auxiliar din justiţie, iar şedinţele de judecată vor fi suspendate. Protestul se derulează pe durata dezbaterii legii privind eliminarea pensiilor speciale în Camera Deputaţilor.

”Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00, peste 6000 de grefieri vor ieşi în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel naţional, pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, timp în care vor fi închise arhivele şi registraturile şi suspendate şedinţele de judecată. Motivul îl reprezintă soluţia adoptată de către Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor de adoptare a proiectului de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar”,anunţă sindicatele grefierilor.

Ei argumentează că, în şedinţa din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă şi protecţie socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale şi de serviciu, pentru ca Guvernul României să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiaşi comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.

”Cu toate că Ministerul Justiţiei, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, şi-a exprimat o poziţie de menţinere a pensiilor de serviciu pentru grefieri şi amânarea discutării iniţiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor în data de 18 decembrie 2019. În virtutea dreptului constituţional la liberă exprimare, În raport de soluţia adoptată de către Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor şi în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizaţiilor noastre sindicale şi profesionale, Faţă de locul şi rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiţie, reprezentând ”motorul” fiecărei instanţe şi fiecărui parchet, I N F O R M Ă M P U B L I C că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”,anunţă sindicaliştii.

Ei anunţă că aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete.

Sursa : news.ro

Fiul lui Gheorghe Dincă, lăsat liber după ce i-a agresat pe jurnaliștii aflați în fața CNA. Daniel Dincă a fost audiat o... Numărul pensionarilor a scăzut cu 13.000 în trimestrul al treilea. Pensia medie lunară a crescut cu 61 lei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x