Antena Căutare

Petardele trimit românii la spital! Aproape 3.000 de situaţii de urgenţă s-au înregistrat în ultimele două zile

Peste 80 de persoane au fost rănite în noaptea de Anul Nou în urma folosirii petradelor şi artificiilor. Din acelaşi motiv, s-au produs şi 28 de incendii. În ultimele 48 de ore au fost înregistrate aproape 3.000 de situaţii de urgenţă.

”Pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Anului Nou, un număr de 82 de persoane au fost rănite în urma folosirii materialelor pirotehnice (18 au fost asistate medical de către echipajele SMURD şi 64 de către echipajele SAJ/SABIF). De asemenea, din cauza utilizării necorespunzătoare a materialelor pirotehnice s-au produs un număr de 28 incendii”, conform IGSU. În minivacanţa de Revelion, peste 5.300 de pompieri se află, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor. În ultimele 48 de ore s-au înregistrat 2.956 situaţii de urgenţă. Pompierii au intervenit pentru stingerea a 263 incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 2.417 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 9 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 81 situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 186 misiuni de protejare a comunităţilor. În ultimele două zile, 2.398 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 19 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite. Răspunsul la urgenţele medicale şi misiunile de descarcerare a fost asigurat, la nivel naţional, prin intermediul celor peste 300 echipaje de pompieri SMURD, 110 echipaje de descarcerare şi 43 autospeciale pentru victime multiple. Totodată, în noaptea Anului Nou, echipajele de pompieri şi paramedici SMURD au asigurat, în sistem integrat, misiunile specifice, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare. În domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, în toată această perioadă, inspectorii au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum şi în spaţii comerciale cu aflux mare de persoane, pentru depistarea şi înlăturarea stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu. Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat misiuni de recunoaştere în teren la operatorii economici aflaţi în zona de competenţă, inclusiv în locurile unde s-au organizat manifestări cultural – artistice cu aflux de persoane. În continuare, pompierii militari rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat.

Sursa : news.ro

Primele audieri în cazul pacientei arse la Floreasca. Motivul pentru care chirurgul Mircea Beuran a fost lăsat ultimul p... Aglomeraţie pe Valea Prahovei - coloana de maşini se întinde pe zeci de kilometri - FOTO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x