Antena Căutare

Postul Adormirii Maicii Domnului 2019. Cele mai importante reguli pentru a ține un post corect

Postul Adormirii Maicii Domnului 2019 .Potrivit calendar ortodox august 2019, astăzi a început Postul Maicii Domnului. Află care sunt cele mai importante reguli pentru a ține un post corect.

Postul Adormirii Maicii Domnului 2019 .Potrivit calendar ortodox august 2019, astăzi a început Postul Maicii Domnului. Află care sunt cele mai importante reguli pentru a ține un post corect.

Ca dimensiuni, postul Adormirii Maicii Domnului este mai scurt ca cel al Paștelui, dar și decât cel al Crăciunului. În popor acest post se mai numește și Sântamarie. Credincioșii se pregătesc pentru Schimbarea la Față care ale loc pe 6 august și Admormira Maicii Domnului de pe 15 august.

Sf. Simeon al Tesalonicului definea postul astfel: „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană. Este viață și petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morți și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului”

Citește și: Postul Adormirii Maicii Domnului 2019. Rugăciune la începutul postului și paraclis

Calendar ortodox august 2019. Reguli pentru un post corect

1. Nu posti doar de bucate, postește și de păcate.

2. Nu dormi în zilele de post negru pentru ca diavolul să nu râdă de tine că ai vrut să treacă mai repede și mai ușor ziua de post.

3. În ziua în care ajunezi și ții post, nu mânca nimic toată ziua.

4. Nu te certa, nu blestema, nu înjura, calcă-ți pe inimă și iartă-ți aproapele.

5. Iartă din toată inima!

6. Roagă-te cu smerenie dimineața și seara, roagă-te pentru tine și pentru toți cei apropiați.

7. Citește zilnic în post un capitol din Sfânta Scriptură.

8. Nu te mândi cu postul tău și cu nimic bun din ceea ce faci.

9. Spovedește-te cât mai degrabă la preotul tău duhofnic.

10. Urăște păcatul și fugi de el, dar nu urâ pe păcătos.

11. Trebuie să cunoașteți foarte bine ce însemnă un post, ce trebuie și ce nu trebuie să faceți în această perioadă. A cunoaște însemnă a te documenta din surse sigure.

12. Motivația trebuie să fie una puternică. Nu renunța ușor la prima tentație apărută în cale.

13. Nu te lăuda cu postul tău sau cu intenția de a ține post. Poți vorbi despre asta cu persoane apropiate dar nu face din post un motiv de laudă.

14. Nu te lăsa copleșit de gânduri sau de teama că nu vei putea ține întreg postul.

15. Retrage-te treptat din lucrurile care îți distrag atenția de la rugăciune.

Citește și: Calendar ortodox august 2019. Când începe postul, sărbători religioase și sfinți

Arsenie Boca despre Maica Domnului. Cuvintele vii ale părintelui pentru suflet... Calendar ortodox 1 august 2019. Scoaterea Sfintei Cruci...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x