Antena Căutare

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit cu preşedintele Israelului Reuven Rivlin despre criza epidemiologică generată de noul coronavirus, precum şi despre cooperarea pentru contracararea răspândirii acestuia

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit cu preşedintele Israelului Reuven Rivlin despre criza epidemiologică generată de noul coronavirus, precum şi despre cooperarea pentru contracararea răspândirii acestuia. De asemenea, Iohannis l-a invitat pe omologul său sraelian la Bucureşti după finalizarea crizei generate de pandemia de SARS-CoV-2, invitaţia fiind acceptată.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut marţi, 31 martie a.c., o convorbire telefonică cu Preşedintele Statului Israel, domnul Reuven Rivlin, la solicitarea părţii israeliene. În cadrul discuţiei, au fost abordate criza epidemiologică generată de noul coronavirus, precum şi modalităţile de cooperare pentru contracararea răspândirii acestuia. Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat măsurile adoptate de autorităţile române pentru identificarea şi tratarea persoanelor bolnave de COVID-19, precum şi pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Totodată, în cadrul convorbirii a fost reliefată relaţia apropiată de prietenie dintre cele două state şi popoare, bazată pe interese comune. Preşedintele Klaus Iohannis l-a asigurat pe omologul israelian de sprijinul său pentru continuarea dezvoltării, consolidării şi diversificării relaţiilor României cu Statul Israel.

”Preşedintele României a reiterat invitaţia adresată omologului israelian de a efectua o vizită în ţara noastră după finalizarea crizei generate de pandemia de SARS-CoV-2, invitaţie acceptată de Preşedintele Reuven Rivlin”, conform Preşedinţiei.

Sursa : news.ro

Iohannis: Un gând bun şi o încurajare pentru suceveni.Măsura carantinei a fost necesară. Nu sunteţi singuri! Suntem cu t... Preşedintele Iohannis discută cu premierul şi cu miniştrii Internelor şi Apărării măsurile de siguranţă şi ordine public...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x