Antena Căutare

Prima ninsoare în staţiunea montană Arieşeni din Munţii Apuseni. Imagini de poveste! Iarna nu-i ca toamna!

În staţiunea montană Arieşeni din judeţul Alba a început să ningă, zăpada aşternându-se uniform, în timp ce temperatura în Munţii Apuseni la peste 800 de metri altitudine a scăzut sub zero grade Celsius.

În staţiunea montană Arieşeni din judeţul Alba a început să ningă, zăpada aşternându-se uniform, în timp ce temperatura în Munţii Apuseni la peste 800 de metri altitudine a scăzut sub zero grade Celsius.

Primarul staţiunii montane Arieşeni, Marin Jurj, a declarat, că în localitate a nins miercuri după-masă şi în noaptea de miercuri spre joi atât în centrul comunei, cât şi la Vârtop, unde se află cele două pârtii de schi.

”Zăpada s-a prins sub forma unui covor pentru că a nins bine. Nu ştiu când a fost anul trecut prima zăpadă, sigur mai târziu, în noiembrie parcă”, a spus primarul comunei Arieşeni.

Temperaturile nu sunt atât de scăzute şi zăpada pe drumurile publice s-a topit, nu au fost blocaje în trafic, iar şoferii nu au întâmpinat probleme, a adăugat Jurj.

Temperaturi scăzute, dar nu și blocaje în trafic

Pe de altă parte, prima ninsoare din această iarnă arată că va fi un sezon bun şi lung cu mulţi turişti, spune proprietarul unei pensiuni din Arieşeni.

”Temperatura a scăzut sub zero grade Celsius. Stratul de zăpadă are aproximativ cinci centimetri. Nu ştiu când a mai fost prima zăpadă atât de bună în luna octombrie. De obicei venea mai spre iarnă”, a declarat proprietarul pensiunii.

Comuna Arieşeni se află la graniţa dintre judeţele Alba şi Bihor, fiind frecventată vara pentru drumeţii montane şi pentru vizitarea obiectivelor turistice, iar în sezonul rece pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Vezi mai multe imagini AICI

Atenționare meteo! Cod galben de ninsoare. Ce zone vor fi afectate... ”Masa se mișcă, lumina se întrerupe...” Un sat întreg, cuprins de spaimă! Spiritul unui bărbat îi îngrozeşte pe oameni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x