Antena Căutare

Prinţul Philip a fost externat după patru zile de tratament pentru o afecţiune mai veche

Prinţul Philip, ducele de Edinburgh, a fost externat marţi, după patru zile de tratament pentru o afecţiune mai veche, informează BBC.

În vârstă de 98 de ani, prinţul consort s-a internat vineri, la sfatul medicilor, la spitalul King Edward VII.

Palatul Buckingham a transmis că ţinerea sub observaţie şi tratamentul au reprezentat „măsuri de precauţie” în legătură cu o afecţiune mai veche.

Regina Elizabeth II a plecat, între timp, la Sandringham din Norfolk, unde va petrece Crăciunul.

Ducele s-a retras din viaţa publică în august 2017. Cel mai recent eveniment public la care a participat a avut loc în luna mai a acestui an. El a luat parte la nunta fiicei prinţilor de Kent, Lady Gabriella Windsor.

Prinţul Charles a spus luni că tatăl lui a fost „îngrijit foarte bine” de echipa spitalului şi a adăugat: „Când ajungi la acea vârstă, lucrurile nu merg atât de bine”.

Crăciunul trecut, prinţul Philip nu a participat la călătoria tradiţională a familiei regale. În luna februarie a acestui an, a fost anunţat că a renunţat la permisul de conducere, după ce fusese implicat într-un accident petrecut în apropiere de Sandringham.

De-a lungul anilor, prinţul Philip a urmat tratamente pentru diverse afecţiuni. În 2013 şi 2014 a fost operat la abdomen şi braţul drept, iar anul trecut, la şold.

Sursa : news.ro

Johnson îi îndeamnă în mesajul său de Crăciun pe britanici ”să nu se certe prea mult”... Summit tripartit China, Coreea de Sud, Japonia la Chengdu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x