Antena Căutare

Procesul zborului MH17, suspendat până la 8 iunie, pentru ca apărarea să se poată pregăti

Procesul celor patru bărbaţi suspectaţi de faptul că sunt implicaţi în distrugerea zborului MH17 aparţinând companiei Malaysian Airlines deasupra estului Ucrainei în iulie 2014 urmează să fie amânat până la 8 iunie, pentru ca avocaţii apărării să aibă mai mult timp pentru a se pregăti, au decis luni judecătorii în acest proces, relatează Reuters.

”Curtea suspendă examinarea cazului lui (Oleg) Pulatov până la 8 iunie, la ora (locală) 10.00 (11.00, ora României), iar apărarea se va putea exprima la acel moment”, a anunţat judecătorul Hendrik Steenhuis, preşedintele completului.

Examinarea cazurilor celorlalţi trei suspecţi, judecaţi simultan, este astfel suspendată şi ea până la această dată, a precizat el.

Audierea de luni a avut loc cu uşile închise, din cauza epidemiei noului coronavirus, însă a fost difuzată în direct pe Internet.

Potrivit parchetului, cei patru suspecţi - ucraineanul Leonid Harcenko, şi ruşii Serghei Dubinski, Oleg Pulatov şi Igor Ghirkin - erau gradaţi de rang înalt în cadrul miliţiilor proruse active în estul Ucrainei în 2014.

Ei sunt acuzaţi de faptul că au participat la aducerea rachetei cu care a fost distrus avionul care asigura o legătură de la Amsterdam la Kuala Lumpur, soldată cu moartea celor 298 de persoane de la bordul aeronavei.

Două treimi dintre pasageri erau olandezi.

Cei patru suspecţi au fost inculpaţi de omor şi cu privire la cauzarea voită a distrugerii avionului. Ei riscă închisoarea pe viaţă.

Niciunul dintre cei patru nu este prezent la proces.

Însă Oleg Pulatov este reprezentat de avocaţi, care au anunţat în prima şedinţă a procesului, la 9 martie, că au nevoie de mai mult timp pentru a lua la cunoştinţă toate documentele din dosar, o solicitare care a fost acceptată luni de justiţia olandeză.

Ei au subliniat că clientul lor nu este implicat în niciun fel în dramă.

Ceilalţi trei acuzaţi sunt judecaţi în contumacie.

Zborul MH17 a fost doborât la 17 iulie 2014 cu o rachetă de tip Buk, în timp ce survola teritorii aflate sub controlul separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Moscova neagă orice implicare în tragedie şi dă vina pe Kiev.

Sursa : news.ro

Actriţa italiană Lucia Bosé a murit la vârsta de 89 de ani din cauza Covid-19... Spania, noul focar de coronavirus. Bolnavii zac pe podeaua spitalului, luptând pentru fiecare gură de aer. Nu mai sunt p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x