Antena Căutare

Noutăți în Educație. Profesorii ar putea fi plătiți extra de către părinți, pentru a sta peste ore, la școală

Programe after school plătite de părinții ai căror elevi rămân după orele de curs la școală, aceasta este noua propunere pentru Legea Educației. Concret, Ministerul Educației vrea ca astfel de activități să-i implice pe profesorii de la clase, iar aceștia să fie plătiți din banii părinților.

Noutăți în Educație. Profesorii ar putea fi plătiți extra de către părinți, pentru a sta peste ore, la școală
Noutăți în programele "After school"

Noua lege a educației prevede că programele ”after-school” pot fi organizate prin implicarea financiară și organizatorică a părinților, în situațiile în care statul, consiliile judeţene sau consiliile locale nu le finanţează.

Citește și: Schimbări majore privind înscrierea în anul școlar 2020-2021. Ministrul Educației vrea ca părinții să nu mai "alerge după anumite învățătoare"

De asemenea, noua legislație prevede implicarea profesorilor din școală în aceste activități plătite de către părinți. Dacă se dorește aducerea unor profesori din afara unității de învățământ, condiția este să fie de acord Consiliului de administrație al școlii, notează edupedu.ro.

Ce prevede legea: ”În condiţiile în care statul, consiliile judeţene sau consiliile locale nu finanţează programul „Şcoala după şcoală” părinţii pot încheia contracte cu unităţi de învăţământ preuniversitar pentru închirierea spaţiilor destinate educaţiei, respectiv contracte de furnizare de servicii educaţionale cu profesori încadraţi în sistemul de învăţământ”.

Citește și: Înscrieri la clasa zero în anul școlar 2020-2021. Ministerul Educației a publicat calendarul și actele necesare

Potrivit sursei citate, profesorii se pot înregistra şi încheia contracte de furnizare de servicii educaţionale inclusiv sub forma de persoane fizice autorizate.

”Atunci când profesorul provine de la o altă unitate de învăţământ decât cea în care se prestează serviciul, este necesar acordul consiliului de administraţie al şcolii care încheie contractul de închiriere a spaţiului.

Părinţii, pentru gestionarea, finanţarea programului „Şcoala după şcoală”, pot înfiinţa organizaţii neguvernamentale care încheie contractele în numele acestora.

Statul va susţine generalizarea ofertării programului „Şcoala după şcoală” pentru întregul sistem de învăţământ preuniversitar până în anul 2030, în mai multe etape”, se mai arată în actul normativ.

În altă ordine de idei, Guvernul pregătește Program ”After School” pentru elevi până în clasa a IV-a, proveniți din familii defavorizate.

„Ministerul Fondurilor Europene va lansa săptămâna viitoare un plan pe fonduri europene pentru pilotarea progamului After School pentru anul viitor, din septembrie 2020. Acest proiect ar avea valoarea de 20 de milioane de euro. Beneficiari vor fi elevii până în clasa a IV-a, din zonele de risc, din familii dezvantajate. Fondurile vor fi date direct școlilor de către Ministerul Educației”, a anunțat, joi, Raluca Turcan.

Pentru fiecare elev din această categorie ar urma să fie alocați câte 200 de lei pentru programe ”After School”, din septembrie 2020.

500 de lei pentru copii, de la Primăria Capitalei. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească!... Rabla pentru electrocasnice, în 2020. Ce valori au voucherele și ce îți poți cumpăra cu acestea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x