Antena Căutare

Prognoza Meteo, 23 martie 2021. Cum va fi vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Deși ne apropiem de final de martie, vremea se menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării.

meteo
Prognoza Meteo, 23 martie 2021 | profimedia

Cerul va avea înnorări, iar local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, exceptând regiunile sudice și sud-estice unde ziua vor fi ploi și trecător lapoviță.

Izolat vor fi condiții de polei, iar vântul va avea intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, cu rafale în general de 60-70 km/h, spulberând zăpada, dar local și la viteze mai mici ziua și în restul teritoriului.

Vremea în Maramureș

În Maramureș vom avea ploi în prima parte a zilei, dar spre amiază soarele se va arăta printre nori. Astfel maximele termice de astăzi vor atinge 7-8 grade Celsius.

Vremea în Crișana

În Crișana cerul va fi acoperit de nori, dar vom avea ploi doar izolat. Temperatura maximă de astăzi se va situa în jurul valorii de 9 grade.

Vremea în Banat

Bănățenii vor avea un cer mai mult noros, dar se încălzește ușor față de zilele precedente. La prânz termometrele vor indica 10 grade.

Vremea în Oltenia

În Oltenia, cerul va fi mai mult noros, sunt așteptate ploi în sud, dar în a doua parte a zilei vom avea și ceva raze de soare. Maxima zilei se va încadra între 8 – 10 grade.

Vremea în Transilvania

Pentru Transilvania meteorologii anunță vreme variată, cu ploi slabe în jumătatea de nord, dar și ceva ninsori la munte. Spre amiază soarele se va arăta și el, în special în sud, est și nord-est. Temperaturile maxime de astăzi se vor încadra între 2 și 9 grade Celsius.

Vremea în Moldova

În Moldova se anunță o zi cu de toate. Vom avea ninsori, ploi și ninsoare. Maximele de astăzi se vor încadra între 4 și 8 grade.

Vremea în Dobrogea

În Dobrogea vom avea cer preponderent noros, vânt slab și precipitații slabe prin partea de nord. Maxima zilei va atinge astăzi 8 grade.

Vremea în Muntenia

În Muntenia cerul va fi maim ult noros, soarele arătându-se doar trecător. Vor mai fi și ploi, dar de scurtă durată prin est și nord-est, iar temperaturile vor crește puțin față de ieri. Așadar maxima zilei va atinge astăzi 9 grade.

În capitală astăzi cerul va fi mai mult acoperit, iar maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade. Mâine vom avea vreme variată cu precipitații slabe și o maximă de 5 grade. Joi se anunță vreme închisă, cu cer noros și o maximă de doar 7 grade.

Temperaturile maxime de astăzi din principalele orașe ale țării

Baia Mare – 6 grade

Oradea – 8 grade

Cluj-Napoca – 6 grade

Suceava – 4 grade

Iași – 6 grade

Brașov – 5 grade

Sibiu – 5 grade

Timișoara – 10 grade

Craiova – 8 grade

București – 9 grade

Galați – 7 grade

Constanța – 7 grade

Prognoza Meteo, 23 martie 2021. Vreme deosebit de rece în toată țara... Prognoza Meteo, 24 martie 2021. Vreme foarte rece în toată țara...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x