Antena Căutare

Pui umplut cu 40 de grăunți de usturoi cu garnitură de fasole verde și piure de conopidă

Dacă v-ați plictisit de friptura clasică de pui, încercați rețeta de Pui umplut cu 40 de grăunți de usturoi cu garnitură de fasole verde și piure de conopidă și va fi, garantat, pe placul oricui!

Pui umplut cu 40 de grăunți de usturoi cu garnitură de fasole verde și piure de conopidă
Pui cu 40 de grăunți de usturoi

Dacă v-ați plictisit de friptura clasică de pui, încercați rețeta de Pui umplut cu 40 de grăunți de usturoi cu garnitură de fasole verde și piure de conopidă și va fi, garantat, pe placul oricui!


Ingrediente pentru Pui umplut cu 40 de grăunți de usturoi

  • 80 de grăunți de usturoi
  • 4 legături de frunze de țelină
  • 4 buchete de conopidă
  • 200 g unt
  • 4 cepe
  • 200 ml ulei
  • sare
  • piper
  • 2 pui mari de curte
  • 4 foi de dafin
  • Pentru piure de conopidă:
  • 2 l lapte
  • 2 conopide
  • 1 kg ceapă roșie
  • 200 g unt
  • sare și piper, după gust
  • Pentru garnitură:
  • 2 kg fasole verde
  • 2 legături de pătrunjel
  • 2 pachete Muskada din Maroc( ierburi aromate)

Mod de preparare Pui umplut cu 40 de grăunți de usturoi

Ungem puiul și pe interior și pe exterior cu unt moale și ulei, apoi îl condimentăm cu sare și piper.

Tocăm țelina, conopida și ceapa și le adăugăm în interiorul puiului.

Adăugăm și foile de dafin și grăunții de usturoi curățați, apoi legăm bine puiul, să nu iasă ingredientele din el și îl așezăm într-un vas termorezistent.

Dăm vasul la cuptor pentru aproximativ 2 ore, la 170 de grade și lăsăm puiul să se rumenească bine, iar ingredientele din interior să-și întrepătrundă aromele.

Pentru piureul de conopidă, punem conopida la fiert în lapte și o lăsăm până este bine pătrunsă.

Călim ceapa tocată în unt topit și o adăugăm peste conopidă, apoi trecem totul prin blender.

Asezonăm piureul cu sare și piper, după gust.

Pentru garnitura de fasole verde, se fierbe fasolea verde până se pătrunde ușor și se asezonează cu ierburile marocane.

La final, după ce se scurge, se adaugă pătrunjel verde, tocat.

Puiul cu 40 de grăunți de usturoi pe porționează și se servește alături de garnitura de fasole verde și sosul de conopidă.

Supă cremă de praz servită cu crutoane... Rețetă de farfale cu sos ragu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x