Antena Căutare

Rechizite gratuite pentru elevii din Capitală. Prima zi de depunere a cererii este 1 septembrie

Elevii din București cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 450 de lei pentru a putea achiziționa rechizite școlare. Dosarele pentru anul școlar 2019-2020 vor putea fi depuse de la 1 septembrie. 

Elevii din București cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 450 de lei pentru a putea achiziționa rechizite școlare. Dosarele pentru anul școlar 2019-2020 vor putea fi depuse de la 1 septembrie.

Primăria Capitalei a lansat programul pentru prevenirea abandonului școlar în municipiul București. Programul are în vedere acordarea de sprijin financiar pentru achiziționarea de rechizite școlare.

Beneficiarii sprijinului financiar sunt părinţii/părintele/reprezentanţii legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani, încadraţi într-o formă de învăţământ publică sau privată, cu domiciliul stabil în Bucureşti de cel puţin 6 luni sau reşedinţa de cel puţin 6 luni pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti, la data depunerii cererii.

Cererea privind acordarea sprijinului financiar şi documentele obligatorii se transmit DOAR PRIN POŞTĂ, la adresa din strada Constantin Mille nr. 10, cod postal 010141, sector 1, Bucureşti, începând cu data de 1 septembrie 2019.

Actele necesare sunt :

Cerere tip (modelul tip se poate descărca de pe site-ul D.G.A.S.M.B)

Certificatul de naştere al copilului, copie (pentru copiii cu vârsta de până în 14 ani)

Buletinul copilului, copie, emis pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti (pentru copiii care au împlinit 14 ani)

Actele de identitate ale ambilor părinţi, cu domiciliul stabil în Bucureşti de cel puţin 6 luni sau reşedinţa de cel puţin 6 luni, la data depunerii cererii, copie (faţă/verso în cazul vizei de reşedinţă). În cazul părinţilor divorţaţi, se depune copia hotărârii de divorţ, din care să reiasă părintele căruia îi este este încredinţat minorul

Adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ din care să reiasă încadrarea într-o formă de învăţământ publică sau privată de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti – original

Decizie tutore şi act de identitate tutore (copie) – unde e cazul

Certificat emis de DITL-ul de sector prin care se atestă lipsa datoriilor faţă de bugetul local pentru ambii părinţi – original

Adeverinţă de venit din partea ambilor părinţi, din care să reiasă veniturile lunare – original

Caz șocant în spitalul din Fălticeni! O femeie a murit deoarece nu a fost tratată corespunzător... O altă poveste face înconjurul lumii. Caz tras la indigo cu ororile din Caracal. Tânără de 25 de ani, omorâtă și arsă în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x