Antena Căutare

Referendum și alegeri europarlamentare 2019. Pașii pe care alegătorul trebuie să-i urmeze în 26 mai

În data de 26 mai 2019, în România se organizează alegeri europarlamentare și referendum pe Justiție. Care sunt întrebările la referendum și ce pași trebuie să urmeze alegătorul la secția de vot

Referendum și  alegeri europarlamentare 2019. Pașii pe care alegătorul trebuie să-i urmeze în 26 mai
Alegeri europarlamentare si referendum 26 mai 2019

În data de 26 mai 2019, în România se organizează alegeri europarlamentare și referendum pe Justiție. Care sunt întrebările la referendum și ce pași trebuie să urmeze alegătorul la secția de vot

Duminică, 26 mai 2019, alegătorii vor primi trei buletine de vot – unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată nu atrage nulitatea acestuia.

Întrebări referendum 2019

Cele două întrebări la referendumul din 26 mai pe Justiție vor fi:

„1 - Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2 - Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Românii sunt chemați la referendum să răspundă cu „Da” sau „Nu” la cele două întrebări de la referendumul din 26 mai 2019.

Pașii pe care alegătorul trebuie să-i urmeze la referendum și europarlamentare în 26 mai

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat pașii pe care alegătorul trebuie să-i urmeze la alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional care se vor desfăşura în data de 26 mai.

  • La sosirea în secţia de votare, alegătorul va prezenta actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare. Operatorul de calculator va scana actul de identitate sau va introduce în Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot (SIMPV) – tabletă – datele personale ale alegătorului în cazul în care nu se poate folosi scanarea, pentru a verifica dacă cetăţeanul îşi poate exercita dreptul de vot.
  • Dacă tableta nu semnalează niciun impediment la exercitarea dreptului de vot sau nu indică necesitatea dirijării alegătorului la o altă secţie de votare, va aduce la cunoştinţa alegătorului faptul că tableta înregistrează prezenţa la vot, separat pentru fiecare scrutin în parte, şi că acesta poate opta pentru a-şi exercita dreptul de vot atât la alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendumul naţional sau doar pentru unul dintre aceste scrutine.
  • Urnele de vot vor fi inscripţionate separat pentru alegerile europarlamentare, întrebarea nr. 1 şi întrebarea nr. 2 din cadrul referendumului din 26 mai
  • Operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de votare va înregistra în tabletă opţiunea alegătorului de a vota numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine, aşa cum a fost comunicată de către acesta;
  • operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de votare aduce la cunoştinţa preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare atât mesajele furnizate de tabletă, cât şi opţiunile alegătorului, astfel încât alegătorul să primească buletinele de vot conform opţiunii exprimate şi înscrise în tabletă;
  • alegătorul care doreşte să îşi exercite dreptul de vot la referendumul naţional va primi în mod obligatoriu ambele buletine de vot corespunzătoare celor două întrebări de la referendum, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări.
  • De asemenea, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de acesta va indica alegătorului să semneze în rubrica dedicată semnăturii în lista electorală permanentă corespunzătoare sau, după caz, pe lista electorală suplimentară corespunzătoare.
  • În cazul în care alegătorul optează pentru participarea la un singur tip de scrutin, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de către acesta va bara, în prezenţa alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală permanentă, aferentă tipului de scrutin pentru care nu a optat. În cazul în care alegătorul este dintre cei care trebuie înscrişi în lista electorală suplimentară, acesta va fi înscris doar în lista suplimentară corespunzătoare tipului de scrutin pentru care a optat.
  • În cazul în care alegătorul a optat să voteze pentru un singur scrutin, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va menţiona în formular şi tipul de scrutin la care acesta votează, prin înscrierea menţiunii “alegeri” sau “referendum”, după caz.

Alegătorii comunitari, înscrişi în listele electorale speciale, nu pot vota pentru referendumul naţional din data de 26 mai.

În secţiile de votare din ţară se utilizează o singură urnă specială pentru persoanele netransportabile. În aceasta vor fi introduse atât buletinul de vot de la alegerile pentru Parlamentul European, cât şi buletinele de vot de la referendum, urmând a fi separate după deschiderea urnelor.

În cazul în care tableta semnalează faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează deja înscris în SIMPV, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va lua următoarele măsuri:

  • informează alegătorul că SIMPV a semnalat că s-a mai prezentat la vot la acelaşi scrutin;
  • aduce la cunoştinţa alegătorului prevederile legii potrivit cărora fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi;
  • în secţiile de votare din ţară, în cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, chiar şi după ce i s-au făcut precizările de la lit. a) şi b), preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va apela, folosind telefonul care i-a fost pus la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, serviciul 112 şi va solicita să i se facă legătura cu secţia de votare cu numărul şi din judeţul sau, după caz, statul arătate în mesaj.

Citește și: Europarlamentare 2019 și Referendum 2019. Cum poți verifica dacă și unde s-a votat cu CNP-ul tău

Alegătorii care au optat pentru a-şi exercita dreptul de vot, în data de 26 mai, la un singur scrutin, fie referendum 2019, fie europarlamentare, şi cărora li s-a aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant sau, după caz, ştampila cu menţiunea “VOTAT” şi data scrutinului vor mai putea să îşi exercite dreptul de vot, pentru scrutinul la care nu au optat iniţial, în data de 26 mai, până la ora 21.00, ora închiderii secţiilor de votare.

Dacă cetăţeanul se află în localitatea de domiciliu, el va vota la aceeaşi secţie de votare, caz în care va semna pe lista electorală permanentă corespunzătoare scrutinului pentru care nu a optat iniţial, pe locul de semnătură barat anterior, preşedintele urmând a scrie în dreptul acestuia menţiunea “revenire”, să semneze şi să aplice ştampila de control a secţiei de votare.

În cazul în care alegătorul nu se află în localitatea de domiciliu, acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară corespunzătoare scrutinului pentru care iniţial nu a optat, de la secţia de votare unde se prezintă.

Alegătorilor le este interzis să părăsească localul secţiei de votare cu buletine de vot.

Citește și:

Alegeri europarlamentare 2019 - ordinea pe buletinele de vot

Biroul Electoral Central a stabilit ordinea partidelor pe buletinele de vot de la alegerile europarlamentare 2019, prin tragere la sorți.

Iată ordinea partidelor pe buletinele de vot la europarlamentare 2019:

1. PSD

2. Alianța 2020 USR - Plus

3. Pro România

4. UDMR

5. PNL

6. ALDE

7. PRODEMO

8. PMP

9. Partidul Socialist România

10. Partidul Social Democrat Independent

11. Partidul România Unită

12. Uniunea Națională pentru Progresul României

13. Blocul Unității Naționale - BUN

14. Greforiana-Carmen Tudoran

15. George-Nicolae Simion

16. Peter Costea

Citește și -Candidați europarlamentare 2019. Vezi listele complete PSD, USR-PLUS, PNL, ALDE, PMP

Referendum 2019. Cum arată buletinele de vot cu întrebările la referendum

Europarlamentare și Referendum 2019: Ludovic Orban: ”Am votat pentru ca România să fie condusă de oameni cinstiți”... Klaus Iohannis votează la Europarlamentare și Referendum: ”Astăzi puteți începe să schimbați România!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x