Antena Căutare

REFERENDUMUL pentru redefinirea familiei în Constituția României a EȘUAT

Referendumul pentru modificarea Constituţiei României în sensul redefinirii familiei pare că va eșua, deși procesul de vot va continua până la ora 21.00.

UPDATE: Referendumul pentru modificarea Constituţiei României în sensul redefinirii familiei a eșuat, întrucât prezența la vot în urma acestuia a fost de 20,41%, numărul votanţilor fiind de 3.731.704 la ora 21.00, atunci când s-au închis urnele, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC).

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional pentru modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil, este necesară o prezenţă la vot de cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.483.548 persoane cu drept de vot.

Tot potrivit Legii, rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% dintre cei înscrişi pe listele electorale permanente, adică minimum 4.569.624 persoane.

Prin urmare, referendumulul ar fi fost valid dacă prezenţa la vot era de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care au participat ar fi votat „Da”.

Însă, datele înregistrate pentru ora 16.00 indicau o prezență la vot de doar 15,21%, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC), adică au votat 2.781.918 de persoane.

UPDATE: Nici până la ora 19.00 nu s-a ajuns la procentul de 30% prezență la vot. Prezenţa la vot era de 18,87 la sută, la ora menționată.

Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 19.00 este de 3.450.189, dintre care în mediul urban au votat 1.705.558, iar în mediul rural - 1.744.631.

După ce va fi confirmat eșecul referendumului, acest lucru va fi constatat de Curtea Constituțională și, pe cale de consecință, definiția familiei în Constituție va rămâne aceeași ca și până acum.

Potrivit BEC, au fost 2.438.608 de votanţi pe listele permanente, 305.088 pe liste suplimentare şi 38.222 de votanţi cu urna mobilă.

Cea mai mare prezenţă a fost în judeţele Suceava - 23,08%, Dâmboviţa - 21,46 %, Bihor - 21,39 %, Botoşani - 20,49%, Neamţ - 20,29%.

Cea mai scăzută prezenţă s-a înregistrat în Covasna - 6,47 %, Harghita - 8,36 %, Satu Mare -11,05 %.

În Bucureşti au votat 12.55 % % dintre cei 1.790.383 alegători înscrişi pe liste, respectiv 205.440. În plus, au votat 17.193 de persoane pe listele suplimentare şi 2.062 de persoane prin intermediul urnei mobile.

În mediul urban au votat 1.426.989 de alegători, iar în mediul rural 1.354.929.

Un număr de 87.563 de persoane au votat până duminică la ora 16.00 în secţiile din străinătate, cele mai multe în Italia (19.650), Spania (13.905), Marea Britanie (12.581), Germania(7894).

Întrebarea adresată alegătorilor la referendum a fost „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu".

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

Referendum Familie. Prezența la vot, ora 21.00! Acesta este numărul TOTAL de persoane care au votat... EXIT POLL, ora 21.00! Referendum Familie 2018 – Rezultate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x