Antena Căutare

Regele „Playboy” al României a avut o viață amoroasă ce a pus Guvernul și Casa Regală pe jar! Una dintre cele mai tumultoase povești de dragoste din istorie

România se afla în Primul Război Mondial atunci când a luat naștere cea mai frumoasă, și totuși, cea mai controversată poveste de dragoste a istoriei.

România se afla în Primul Război Mondial atunci când a luat naștere cea mai frumoasă, și totuși, cea mai controversată poveste de dragoste a istoriei.

Este momentul în care principele Carol al II-lea, poreclit adesea și „Regele Playboy”, o întâlnește și se îndrăgostește de Ella Filliti. Îi spunea „Păsărica”, dar dragostea lor nu avea să cunoască fericirea. Familia regală s-a opus relației, iar Ella a fost trimisă la Paris.
Aceasta o roagă pe cea mai bună prietenă a sa, Zizi Lambrino, să aibă grijă de Carol. Nu după mult timp, Carol se îndrăgostește de aceasta.

Nu i-a păsat de răspunderile din cadrul armatei, așa că dezertează pentru a fugi cu aceasta la Odessa. Cei doi se căsătoresc, fapt ce va stârni un imens scandal diplomatic și politic. Curtea Regală și Guvernul au făcut tot posibilul pentru a impune divorțul celor doi.

Într-un final, cei doi își despart destinele, iar Zizi pleacă în străinătate. Dragostea lor a continuat, iar în scurt timp s-a născut Mircea Lambrino, cunoscut astăzi ca Paul de România, fiu pe care regele Carol nu a vrut să îl recunoască oficial.

Regele se recăsătorește, dar inima lui avea să fie în scurt timp cucerită de Elena Lupescu, poate cea mai cunoscută amantă a istoriei române. În anul 1923 fug amândoi din țară. Carol devine rege al României în 1930, dar abdică după zece ani și fuge în exil, urmat de Elena Lupescu.

În 1947 se vor căsători și vor trăi în Portugalia. Acolo va muri și Carol al II-lea, în anul 1953.

Citește și:

Prințesa blestemată a României! S-a iubit cu prințul, l-a nenorocit pe George Enescu și apoi s-a iubit cu Lipatti! Cea mai controversată poveste de amor din toată istoria României!

„Să fim recunoscători creatorilor noștri extratereștri!” Parlamentarul face declarații șocante, iar camerele de filmat s... „Fantoma aceasta mi-a schimbat viața!” O femeie a pățit ceva de-a dreptul PARANORMAL!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x