Antena Căutare

Rezultate finale BAC 2019 - Situația mediilor după contestații și rata de promovare

Rezultate finale Bacalaureat 2019 - Situația mediilor după contestații și rata de promovare au fost publicate de Ministerul Educației, după afiașarea rezultatelor finale la BAC 2019

Rezultate finale BAC 2019 - Situația mediilor după contestații și rata de promovare
rezulatte finale bacalaureat 2019 | hepta

Rezultate finale BAC 2019 - Situația mediilor după contestații și rata de promovare au fost publicate de Ministerul Educației, după afiașarea rezultatelor finale la Bacalaureat 2019

Rezultatele finale la Bacalaureat 2019 pot fi consultate AICI!

Rezultatele finale la BAC 2019 aduc o rată rată finală de promovare (după soluționarea contestațiilor), de 75,5%. În raport cu rezultatele inițiale (73,7%), se constată o creștere de 1,8%. Mai mult decât atât, comparativ cu rezultatele finale din sesiunea iunie-iulie a anului trecut (74,7%), majorarea ratei finale din acest an - promoția curentă - este de 0,8%.

Rezultate finale BAC 2019 - Situația mediilor după contestații

După soluționarea contestațiilor - 89.215 candidați (din 129.167 prezenţi) au promovat examenul (în creștere de la 86.794 de candidați reușiți inițial). Numărul mediilor de 10 a crescut la 224 (iniţial au fost înregistrate 177).

Rata de promovare a celor 16.722 de absolvenți din promoțiile anterioare este de 26,1%.

Rezultate finale BAC 2019 - Situația contestațiilor depuse

La Bacalaureat 2019 au fost depuse 47.999 de contestaţii: 18.954 la proba E)a), 449 la proba E)b), 15.478 la proba E)c) și 13.118 la proba E)c). În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,53 puncte: 0,58 puncte la proba E)a), 0,67 puncte la proba E)b), 0,46 puncte la proba E)c) și 0,44 puncte la proba E)d).

Ministerul Educației indică faptul că s-au consemnat procente ridicate de promovare în: sectorul 4 al Capitalei (84,92%), judeţele Bacău (83,77%), Cluj (86,36%), Brăila (83,36%), Brașov (82,81%) și Municipiul București (82,78%), respectiv județele Sibiu (82,69%), Iași (82,38%), Galați (81,70%) și Buzău (78,88%).

De asemenea, de la examenului de Bacalaureat 2019 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Reamintim că aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat.

Precizăm că nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Înscrierea candidaților pentru a doua sesiune se va derula între 15 și 19 iulie. Candidații care promovează examenele de corigențe se pot înscrie în data de 26 iulie. Probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2019 se vor desfășura între 21 august și 7 septembrie.

Rezultate finale BAC 2019 - A doua sesiune de Bacalaureat

A doua sesiune de Bacalaureat 2019, pentru elevii care nu au promovat în prima sesiune sau în anii anteriori are loc după următoarea structură:

  • 15 - 19 iulie: înscrierea candidaților
  • 26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 21 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă
  • 22 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă
  • 23 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă
  • 26 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă
  • 27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
  • 29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională - proba C
  • 3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00)
  • 3 - 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor
  • 7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

sursa foto: hepta

Rezultate repartizare licee 2019 Edu.ro s-au afișat! Vezi liceul la care ai intrat... George a picat Bacul şi s-a sinucis. A fost găsit mort în casă, în Argeş, după o ceartă cu tatăl...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x