Antena Căutare

Romaero vrea să împrumute 8,25 milioane lei pentru a refinanţa două credite

Romaero Bucureşti, companie de stat specializată în producţie, servicii şi cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile şi militare de pasageri sau cargo, vrea să ia de la Banca Transilvania o nouă facilitate de credit cu o valabilitate de 12 luni în cuantum de 8,25 milioane lei.

Subiectul va fi supus aprobării în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 27 aprilie.

Romaero vrea să refinanţeze două contracte de credit restante, unul în valoare de 3,35 milioane lei şi altul de 4,89 milioane lei şi totodată să menţină la noul contract de credit garanţiile existente.

Noul credit va fi garantat cu bunuri mobile şi imobile din proprietatea companiei de stat.

De asemenea, compania vrea să aprobe prelungirea valabilităţii facilităţilor de credite în derulare la Banca Comercială Română până la scadenţa de 30 iunie 2020.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, Energie şi Mediului de afaceri, are o valoare de piaţă de 127,8 milioane lei.

Compania are circa 940 de salariaţi.

Romaero estimează pierderi de 25,11 milioane lei în 2019, la venituri totale de 490,43 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat aprobat de acţionari.


Sursa : news.ro

Cum să faci un CV care lucrează în interesul tău... Cum faci o cerere de demisie și alte lucruri de avut în vedere când demisionezi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x