Antena Căutare

România, lovită de un val de frig și ploi torențiale. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Vara mai întârzie în România, întrucât următoarele patru săptămâni vor aduce frig și ploi în aproape toate regiunile țării, anunță Administrația Națională de Meterologie. 

România, lovită de un val de frig și ploi torențiale. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
România, lovită de un val de frig și ploi torențiale. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Astfel, în perioada 25 mai – 1 iunie, valorile termice estimate pentru această săptămână vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice şi local în cele sudice şi centrale, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare.

În săptămâna 1 -8 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Vremea continuă să facă ravagii. Ploi torențiale și furtuni, în mai multe zone din țară, în următoarele ore. Care sunt regiunile afectate

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare, mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

În săptămâna 8 - 15 iunie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toată ţara.

Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor sudice şi sud-estice, unde local cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare.

De asemenea, în săptămâna 15 -22 iunie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în jumătatea nordică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Coronavirus în România, 24 mai 2020. Live Update. Noi decese provocate de COVID-19 în țara noastră. Sunt 1.185 de morți ... Specialişti ai MApN vor sprijini autorităţile din statul american Alabama în combaterea pandemiei de COVID-19...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x