Antena Căutare

Românii care au programate concedii în Grecia ar putea afla de la o zi la alta că nu mai pot pleca. MAE: Grecii pot modifica oricând condițiile

Românii care au în plan să plece în vacanță în Grecia ar putea afla de la o zi la alta că nu mai pot intra pe teritoriul statului elen. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează că grecii pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul țării lor, în funcţie de numărul de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Românii care au programate concedii în Grecia ar putea afla de la o zi la alta că nu mai pot pleca. MAE: Grecii pot modifica oricând condițiile
MAE: Grecii pot modifica oricând condițiile de intrare pe teritoriul țării lor | invacante.ro

Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere a frontierei Kulata - Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirea unor astfel de situaţii în perioada următoare.

Citește și: Începând din 6 iulie, Grecia îşi închide frontierele pentru cetăţenii unei țări cu multe cazuri de coronavirus

Grecia poate stabili "din scurt" dacă românii mai pot pătrunde pe teritoriul țării

Totodată, MAE menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Citește și: Nervi și cozi uriașe! Românii care și-au luat vacanțe în Grecia aşteaptă cu orele la graniţă, la singurul punct de frontieră deschis

MAE mai precizează, într-un comunicat transmis AGERPRES, că în cursul dimineţii de luni, blocajele au fost determinate şi de decizia autorităţilor elene de a nu mai permite intrarea pe teritoriul Greciei a cetăţenilor sârbi.

Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentantul Consulatului General al României la Salonic, aflat la faţa locului, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, la acest moment, pe o lungime de sub 3 kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 1 oră şi 30 de minute. Accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi, fiind operaţionale şi trei puncte de testare pentru infecţia cu COVID-19. Durata procedurilor efective de verificare a documentelor şi efectuarea testării este de aproximativ 3 - 4 minute

În prezent, românii care merg în vacanță primesc asistență consulară la frontiera cu Grecia

Ca şi în zilele anterioare, reprezentanţi ai Consulatului de la Salonic sunt prezenţi în punctul de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetăţenii români primesc asistenţă consulară, dacă este cazul, arată MAE.

Citește și: Cum putem evita măsuri drastice, în timpul valului doi de coronavirus. Ce recomandă șefa comisiei COVID-19

Completarea formularului electronic, vitală pentru a evita cozile la graniță

Totodată, pentru a evita timpi suplimentari de aşteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că este important ca cetăţenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 48 de ore anterior deplasării, şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit.

MAE avertizează românii să se documenteze în prealabil

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

800 de cazuri noi de coronavirus pe zi, în România, spre sfârșitul lunii august. Medic, avertisment sumbru: ”Se va ajung... Ministrul Sănătății, prima reacție privind aglomerația de pe litoral: ”Avem astfel de imagini de vreo patru săptămâni!” ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x