Antena Căutare

Rugăciune către Maica Domnului, 15 august 2020. Arsenie Boca a cerut rostirea acestor cuvinte făcătoare de minuni

Pentru creștini mâine este o zi foarte importantă. Aceștia sărbătoresc Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Părintele Arsenie Boca este cunoscut pentru nenumăratel sale minuni. Chiar și după moartea sa mii de credincioși merg la mormântul său pentru a se ruga. Iată ce spunea acesta despre Maica Domnului:

Rugăciune către Maica Domnului, 15 august 2020.  Arsenie Boca a cerut rostirea acestor cuvinte făcătoare de minuni
Rugăciune către Maica Domnului, 15 august 2020. Arsenie Boca a cerut rostirea acestor cuvinte făcătoare de minuni

"Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului. Ea e prevăzută de Dumnezeire îndată după căderea omului. Deci pomenirea ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e lisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui lisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită, chiar de lisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe loan de fiu şi lui loan i-a dat-o pe Ea de maică.

Prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, ci şi o urmare a Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti.

Adormirea Maicii Domnului, 15 august 2020. Ce este interzis să faci în această sfântă zi de sărbătoare. Tradiții și superstiții


Tot aşa, pe lângă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini, e Maica Domnului. Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.

Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.

Adormirea Maicii Domnului. Ce trebuie NEAPARAT să eviți. Dacă faci asta, se spune că necuratul va râde

Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...

- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor şi vreau să-i prăpădesc!
- Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!


Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?


Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.

Tradiţii şi obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului! Uite ce trebuie să faci

„Între robii lui Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fără margini" - zice sfântul Ioan Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea sfintei Fecioare Maria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.

Un bărbat a murit, iar o fată de 17 ani este intubată. Alți trei răniți grav, la Bistrița Năsăud, după ce șoferul ar fi ... Rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului! Primești ajutor imediat dacă o rostești pe 15 august, de Sfânta Mari...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x