Antena Căutare

Sâmbăta Mare. Tradiții și superstiții înainte de Înviere. Ce nu ai voie să faci

Sâmbăta Mare. Tradiții și superstiții înainte de Învierea Domnului Iisus Hristos. Ce nu ai voie să faci până la Paște.

Sâmbăta Mare. Tradiții și superstiții înainte de Înviere. Ce nu ai voie să faci
sambata mare- traditii, superstitii

Sâmbăta Mare. Tradiții și superstiții înainte de Învierea Domnului Iisus Hristos. Ce nu ai voie să faci până la Paște.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale şi definitivează curăţenia. La Biserică, în Sâmbăta Mare, se prăznuiește îngroparea Mântuitorului și pogorârea Sa în iad. Apostolul Petru a descris aceasta spunând: "a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare" .

Sâmbăta Mare este ultima zi de doliu și de post din Săptămâna Patimilor. Se spune că azi nu este bine să dormi, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini. Creștinii se roagă azi și îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru ca seara să ia parte la slujba de Înviere.

Rugăciunea din Sâmbăta Mare. Cum te rogi în ziua îngropării lui Iisus

Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri

În Sâmbăta Mare, gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşti. Vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel. Deretică prin casă şi pregătesc pentru întreaga familie hainele curate pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere.

Seara lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în şoaptă, iar la slujba de Înviere toată lumea stă şi ascultă cu mare evlavie. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

După ce se ia lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi după o săptămână, când e Paştele Morţilor.

Lumina înseamnă Învierea lui Hristos, de aceea, la plecarea spre casă, fiecare credincios trebuie să bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos.

Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui este marcată de superstiţii, tradiţii şi obiceiuri ce încununează străduinţele creştinilor din timpul Postului Paştelui, marcând încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului, şi inaugurând o vreme a renaşterii, învierii şi a reînvigorării speranţei şi împlinirii întru Dumnezeu.

Sâmbăta Mare. Ce superstiții sunt

Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr sau păr sănătos.

Sâmbătă seara, înainte de slujba de înviere, în special la ţară, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, ce urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfinţite de preot. În coş, fiecare gospodină pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin.

De Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

Începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

Se spune că “dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare”, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti.

Dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu şi plin de încercări.

Atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încat să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.

Ouăle de Paşti te apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

Noaptea de sâmbătă spre duminică se deschid cerurile, iar sufletele rudelor decedate vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.

Accident grav în Cluj, în Sâmbăta Mare! Doi copii au murit, în timp ce mama a fost rănită grav. Tatăl și-a văzut familia... Transport în comun de Paște în Capitală. Program special al metrourilor și tramvaielor în noaptea de Înviere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x