Antena Căutare

Suntem în Săptămâna Mare. Ce spune tradiția că trebuie să faci în aceste zile pentru a fi ferit de necazuri și pentru a fi sănătos tot anul

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare are o însemnătate deosebită pentru creștini. Ce spune tradiția că trebuie să faci în aceste zile pentru a fi ferit de necazuri și pentru a fi sănătos tot anul

Suntem în Săptămâna Mare. Ce spune tradiția că trebuie să faci în aceste zile pentru a fi ferit de necazuri și pentru a fi sănătos tot anul
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Ce tradiții și superstiții sunt legate de această zi

Postul Paștelui se încheie cu Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, ce precede cea mai mare sărbătoare a creștinității, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. În Săptămâna Mare, oamenii nu se pregătesc doar spiritual prin post și rugăciune pentru a primi lumina și pacea sufletească, ci și prin primenirea gospodăriilor, făcând curățenie generală, ca semn al importanței marelui eveniment creștin, cât și prin păstrarea unor tradiții și credințe.

Ce spune tradiția


În Săptămâna Patimilor, muncile câmpului se fac doar până miercuri, inclusiv. După această zi bărbații trebuie să stea pe lângă casă, să ajute la treburile gospodărești.
Un alt obicei era acela prin care femeile trebuiau să termine torsul până în Joia Mare, iar flăcăii se grăbeau să termine reparațiile din gospodărie, pentru că altfel, exista credința că lenea le era pedepsită de către o ființă mitologică numită Joimarița. La origini, aceasta era o zeitate a morții ce veghea focurile din acea zi, de unde credința populară că ar pedepsi prin foc. Mai exact cine nu respecta risca să sufere arsuri pe perioada anului, fiind astfel pedepsit de ea.
Se spune că în noaptea ce precede Joia Mare sau în dimineața acesteia se deschid mormintele, iar sufletele se întorc la casele lor. Se fac focuri prin curți, în fața caselor sau în cimitire, pentru ca acestea să se încălzească. Sunt făcute pentru toți morții familiei și sunt diferite de celelalte focuri ritualice din timpul anului. Acestea sunt făcute din anumite esențe de lemn și sunt tămâiate. În unele zone din țară încă se practică această tradiție.

Ce putem pune pe masa de Paște dacă nu consumăm carne de miel? Friptură de pui cu sos de ardei


În Joia Mare se face ultima slujbă, până după Înviere, de cinstire a morților. Din acest motiv, creștinii duc la biserică produse, colaci, prescuri, vin, fructe și în unele zone colivă, care după ce sunt slujite se împart. În regiunile unde se face colivă, se duc la începutul postului grâu, vin și ulei, însoțite de un pomelnic unde sunt trecute numele tuturor morților, pe care vor să-i pomenească la slujbele care se fac în timpul postului. Această pomenire de patruzeci de zile se numește sărindar. Grâul se ia de la biserică și se face cu el colivă, care se împarte în Joia Mare.
Tot în Joia Mare trebuie să se pregătească tot ce înseamnă coptură pentru Paști, pască și cozonaci. Se spune că e păcat dacă se coc în Vinerea Mare, ziua în care a fost răstignit Iisus și a murit pe cruce, întru răscumpărarea păcatelor omenești. Din acest motiv i se mai spune Vinerea Neagră, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă și se ține post negru.


Superstiții și obiceiuri legate de aceste zile


Există o tradiție la sate, care spune că cei care ies și aleargă dimineața,în Vinerea Mare. până să se lumineze de ziuă, prin rouă sau care se scăldau în taină în ape curgătoare, aveau parte de sănătate și le mergea bine tot restul anului.
După prânz, creștinii merg la biserică să treacă pe sub masă, iar seara la denie să inconjoare biserica și trec pe sub Sfântul Epitaf, care se ține la intrare. În timpul zilei acesta a stat pe masa pe sub care s-a trecut. În unele locuri din țară pe sub masă trec copiii, iar adulții seara pe sub Epitaf.

Săptămâna Mare 2020. Tradiții și superstiții pentru fiecare zi. Ce este recomandat să faci în aceste zile sfinte


Ultima zi din post este Sâmbăta Mare în care se definitivează ultimele pregătiri. Se gătesc preparatele, se înroșesc ouăle, și se pregătesc hainele curate pentru zilele de Paști și noaptea de Înviere. Obiceiul de a înroșii ouă, se spune că ar fi apărut din ziu în care a fost răstignit Iisus pe cruce. Atunci Maica Domnului ar fi pus un coș cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouale pe care voia sa le dea soldaților ca să-i induplece să aiba milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, care a curs peste ouale din coș, le-a înroșit, de aceea până astăzi se păstrează această tradiție a înroșirii ouălor de Paști.
În noaptea de sâmbătă spre duminică creștinii merg la biserică, de unde iau lumină și Sfântul Paște, aceasta fiind Noaptea Învierii.
În Ardeal, creștinii pregătesc un coș plin cu bucate traiționale de Paște, pe care îl duc în Noaptea Învierii la biserică pentru ca bucatele să fie sfințile și binecuvântate de preot.
După slujbă vin acasă și aşează masă, în jurul căreia se strânge toată familia, se gustă din toate preparatele și se ciocnesc ouă înroșite, în slava acestei Sfinte Sărbători.

Prietenul la nevoie se cunoaște! Un bărbat a înlocuit sucul cu vin pentru a-i duce unui tânăr aflat într-un centru de ca... S-a descoperit un tratament pentru pacienții COVID-19 aflați aproape de moarte! Procedura este brutală! „Te aștepți să o...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x