Antena Căutare

Un nou anunț al primăriei! Se închid și mai multe școli din Capitală încă de joi: „Conducerile unităților au fost înștiințate!”

Toate şcolile şi grădiniţele din Bucureşti îşi vor suspenda cursurile, vineri, 31 mai, când Papa Francisc va vizita Capitala, în timp ce joi vor fi suspendate cursurile în şcolile şi grădiniţele aflate pe traseul vizitei oficiale.

Toate şcolile şi grădiniţele din Bucureşti îşi vor suspenda cursurile, vineri, 31 mai, când Papa Francisc va vizita Capitala, în timp ce joi vor fi suspendate cursurile în şcolile şi grădiniţele aflate pe traseul vizitei oficiale.

Primarul general Gabriela Firea a spus că a convocat comandamentul pentru a verifica modul în care Primăria Capitalei şi instituţiile subordonate sunt pregătite pentru vizita pe care Papa Francisc o va face, în perioada 31 mai - 2 iunie.

"Ne aşteptăm la un aflux foarte mare de pelerini în Capitală, vor fi pelerini din ţară şi din afara graniţelor, aproximativ 50.000 de persoane vor asista la evenimentele incluse în program. Pe durata vizitei pe teritoriul Capitalei funcţionează planul integrat de securitate pentru vizitele oficiale ale şefilor de stat. Sunt mai multe locaţii pentru care instituţiile abilitate au stabilit restricţii majore de acces şi circulaţie, în special în zonele Palatul Patriarhiei Ortodoxe Române, Noua Catedrală Ortodoxă a Neamului şi Catedrala Româno-Catolică Sfântul Iosif. De aceea, am propus că joi şi vineri, respectiv 30 şi 31 mai 2019, să fie suspendate cursurile în grădiniţele, şcolile şi liceele din Capitală situate pe traseul vizitei oficiale, dar şi pe o zonă de securitate de 1-2 km, adiacentă acestui traseu", a spus Firea.

Astfel, în urma discuţiilor din cadrul comandamentului şi a recomandărilor directorului general al Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti, comisarul şef de poliţie Ciprian Miron, Ioana Neacşu, inspectorul general şcolar, a anunţat că Ministerul Educaţiei a luat decizia ca joi, 30 mai, să fie suspendate cursurile în grădiniţele, şcolile şi liceele din Capitală situate pe traseul vizitei oficiale, iar vineri, 31 mai, toate şcolile şi grădiniţele din Bucureşti să îşi suspende cursurile.

De asemenea, s-a stabilit că Poliţia Locală va contribui cu efective sporite atât pentru fluidizarea traficului, cât şi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, în special în zonele foarte aglomerate.

"Am decis tototdată că echipe mobile ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti să fie permanent pe teren, să distribuie apă plată în zonele unde vor avea loc manifestările şi să acorde sprijin tuturor celor care vor avea nevoie. Şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a adoptat un plan de măsuri pentru cele 19 spitale, ce se va aplica chiar de joi, 30 mai. Astfel, în toate unitătile spitaliceşti administrate de ASSMB se va asigura serviciul de gardă consolidat cu gardă de specialitate, iar echipe mixte ASSMB-spitale vor coordona activitătile 24/24 ore", a mai spus Firea.

Totodată, Societatea de Transport Bucureşti a deviat parţial 18 de linii de autobuze care au traseu în zonele pe unde trec oficialii şi va suplimenta numărul de mijloace de transport în comun care funcţionează în zonele gărilor, autogărilor şi aeroporturilor, pentru o reducere a timpului de aşteptare în staţii.

La rândul său, Administraţia Străzilor va face verificări în teren şi va interveni imediat pentru refacerea carosabilului şi a semnalizării rutiere.

În ceea ce priveşte curăţenia, primarul general a solicitat operatorilor de salubrizare să-şi intensifice activitatea şi să aibă în vedere salubrizarea permanentă a zonelor centrale şi a celor unde au loc manifestări. Astfel, numărul operatorilor şi utilajelor destinate salubrizării stradale va fi suplimentat în toată perioada. De asemenea, vor fi amplasate suplimentar toalete ecologice şi coşuri destinate colectării deşeurilor.

"Ca şi în cazul inaugurării Catedralei Mântuirii Neamului, am susţinut, prin intermediul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, mediatizarea acestor evenimente, prin amplasarea unui ecran de mari dimensiuni în zona 13 septembrie. De asemenea, pentru prima dată, cele două drapele de mare pavoaz, al României şi al statului Vatican, vor fi arborate în ansamblu, sub arcada bolţii Arcului de Triumf", a mai spus Firea.

La şedinţă au participat reprezentanţii direcţiilor şi instituţiilor subordonate Primăriei Municipiului Bucureşti cu responsabilităţi în acest sens, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, ai Poliţiei Române, ISUBIF, ISU etc.

Un copil din Brașov a fost târât pe asfalt de mama sa, care-l lăsase într-o comunitate de romi pentru a-l disciplina!... Toată Moldova se află sub cod portocaliu de ploi, grindină şi vijelii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x