Antena Căutare

Se schimbă regulile la ITP! Mașinile care nu vor mai fi lăsate să CIRCULE! Toți șoferii trebuie să știe asta! 

Inspecția tehnică periodică va fi efectuată după noi reguli, mai drastice după cum spun unele voci, întrucât aceste automobile nu vor mai primi drept de circulație, deși până acum aceste defecte erau trecute cu vederea.

Inspecția tehnică periodică va fi efectuată după noi reguli, mai drastice după cum spun unele voci, întrucât aceste automobile nu vor mai primi drept de circulație, deși până acum aceste defecte erau trecute cu vederea.

Așadar, automobilele care merg la inspecţia tehnică periodică cu parbrizul crăpat nu vor mai primi dreptul de circulaţie. Chiar dacă crăpăturile din parbriz nu influenţează vizibilitatea şoferului inspectorii sunt obligaţi să respingă aceste autoturisme.

De asemenea, înainte de montarea camerelor de supraveghere în staţiile ITP, doar 2 din 10 maşini erau respinse. Acum, însă, numărul celor care nu reuşesc să-şi ia ITP-ul este dublu.

De asemenea, de la 1 ianuarie cei cu maşini mai vechi de 12 ani trebuie să treacă de ITP anual. Autoturismele care au sub 12 ani trebuie să treacă ITP-ul o dată la doi ani, iar maşinile noi trebuie să fie verificate o dată la 3 ani.

În ceea ce privește şoferii care circulă cu ITP-ul expirat, aceştia vor rămâne fără certificatul de înmatriculare al maşinii şi vor fi şi amendaţi, valoarea sancţiunii ridicându-se la sume cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei.

Vânzările record pentru mașinile electrice în Europa! „Bătrânul continent” a depășit 1 milion de unități după ce vânzări... Rovinietă 2018. Cine este scutit de la plata taxei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x