Antena Căutare

Sfântul Ilie Tesviteanul 2020. S-a ridicat la cer cu o căruță de foc spre ocrotirea neamului. Obiceiuri populare la ceas de sărbătoare

Sfântul Ilie este sărbătorit în calendarul creștin ortodox la data de 20 iulie 2020. Biserica celebrează ridicarea la cer, cu căruța de foc, a unuia dintre cei mai mari prooroci din Vechiul Testament.

Sfântul Ilie Tesviteanul 2020. S-a ridicat la cer cu o căruță de foc spre ocrotirea neamului. Obiceiuri populare la ceas de sărbătoare
Sfântul Ilie Tesviteanul 2020. S-a ridicat la cer cu o căruță de foc spre ocrotirea nemului. Obiceiuri populare la ceas de sărbătoare

În popor, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și erou al credinței. Se crede că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Sfântul Ilie traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti, fiind mereu în slujba binelui.

Sfântul Ilie Tevsiteanul este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer, și unul dintre cei mai importanți prooroci dinainte de Hristos, alături de Moise, prooroc amintit chiar și în Noul Testament. Numele ”Ilie”, purtat de peste 120.000 de români, se traduce prin ”cel al cărui stăpân este Dumnezeu sau stăpânul meu este Dumnezeu!”.

Povestea ridicării la cer cu o căruță de foc

La mulți ani de Sfântul Ilie! Semnificația numerologică a numelui

Faptele Sfântului Ilie sunt descrise cu lux de amănunte în Bibile, în Cartea a treia a Regilor, capitolul 17 versetele 1-24. Copilăria și adolescența erau închinate Legii, dedicându-se vieții monahale. Și-a exercitat învățărurile în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab, care s-a căsătorit cu o principesă păgână, pe nume Izabela, care l-a detreminat să cadă pradă idolatriei, făcând zei din aur și închinându-se la ei. Bibila vorbește despre influența nefastă a Izabelei asupra regelui Ahab, care, sătul de avertismentele proorocului Ilie referitoare la nenorocirile care se vora bate asupra sa și a asupra poporului, a început să-i asuprească pe credincioși, obligându-i să se închine lui Baal și Astarte, ce mai importanți zei ai vremii.

Necredința lui Ahab a adus nenorocirea asupra poporului: secetă, devastare, părinți și copii morți de foame. Poporul lui Israel era devastat! Îmbrăcat în piele de oaie și de vițel, Sfântul Ilie a părăsit ținutul din porunca lui Dumnezeu. Biblia spune că a ajuns la râul de Chorrath (Kerrith), dincolo de Iordan, bea apă din cascadă, iar hrana îi era trimisă de Dumnezeu prin intermediul corbilor.

Sfântul Ilie a înfăptuit minuni când a întâlnit o văduvă săracă, care trăia împreună cu fiul ei. Aceasta aduna lemne pentru a coace ultima pâine pentru ea și fiul ei. Pentru că femeia a acceptat să-l găzuiască, făina și uleiul nu s-au mai împuținat până la revenirea ploii. Însă cea mai importantă minune a fost aceea a învierii fiului văduvei de către prooroc, profețind astfel învierea morților.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să faci pe 20 iulie

Simțindu-și însă propria moarte, proorocul Ilie și-a ales un succesor: pe Elisei, cel care a și asistat la urcarea la Cer a mentorului său. Se spune că Ilie a fost demn de a vedea chipul lui Dumnezeu, care l-a scutit pe om de trecerea de la viața pământească la cea cerească, prin poarta morții, înălțându-se la cer pe o căruță de foc trasă de cai.

Calendar ortodox 2020. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie, 20 iulie

Tradiția spune că tinerele necăsătorite trebuie să se ducă în seara din ajunul Sfântului Ilie pe ogoare de cânepă. Acolo acestea se dezbracă și se tăvălesc prin plante. După ce ajung acasă, se pun la somn și așteaptă visul profetic. Dacă acestea visează cânepă verde, se vor mărita cu barbați tineri, iar dacă visează cânepă urscată vor avea parte de un sortit bătrân.

În cultura populară femeile culeg, în dimineața de Sf Ilie, plantele medicinale și busuiocul pentru a-l pune la uscat. Se crede că acestea au efecte tămăduitoare profunde dacă sunt culese pe 20 iulie. În trecut, pe 20 iulie se culegeau plantele pentru farmece și descântece.

Calendar ortodox. Când pică Sfântul Ilie și cui spui „La mulți ani!”

Până de Sf Ilie consumul de mere este interzis! Se spune că în ziua de 20 iulie, sufletele morților se întorc pe la casele lor, iar pentru a nu fi mâniate, femeile trebuie să scuturemerii de roade iar copii să le adune. Înainte de a fi consumate, fructele trebuie să fie duse la biserică pentru a fi sfințite. În caz contrar, riști să nu te bucuri de razele soarelui tot anul.

De Sfântul Ilie, gospodinele trebuie să își servească oaspeții cu miere proaspătă și țuică. În caz că această tradiție nu se respectă, ploile vor cuprinde stupii și inundă culturile.

În ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie, credincioșii nu trebuie să lucreze pe câmp sau în gospodării, ca în orice zi cu cruce roșie. Dacă acest lucru nu este respectat, toate culturile vor fi lovite de piatră și poi abundente.

Un costum din filmul „2001: A Space Odyssey” şi capa purtată de Christopher Reeve în „Superman”, vândute la licitaţie... Modalitatea de testare pentru COVID-19 s-ar putea schimba! Rezultatul, gata în 15 secunde! „Va fi gratuit și la îndemână...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x