Antena Căutare

Sfinţirea Catedralei Naţionale a Neamului. Sute de mii de credincioși vor să ajungă la racla cu moaștele Sfântului Andrei

Evenimentele care marchează sfinţirea Catedralei Naţionale vor debuta vineri, odată cu sosirea la Bucureşti a Sanctităţii Sale Bartolomeu al Greciei, la ora 12.45. Patriarhul Ecumenic, însoţit şi de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înalt preasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până sâmbătă, la ora 16.00, anunţă Biroul Patriarhiei Române.

Evenimentele care marchează sfinţirea Catedralei Naţionale vor debuta vineri, odată cu sosirea la Bucureşti a Sanctităţii Sale Bartolomeu al Greciei, la ora 12.45. Patriarhul Ecumenic, însoţit şi de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înalt preasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până sâmbătă, la ora 16.00, anunţă Biroul Patriarhiei Române.

Sâmbătă, la ora 16.30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), unde vor rămâne până duminică, la ora 13.00.

Acest moment va fi urmat, la ora 17.00, de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârşită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alţi ierarhi.

Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va fi săvârşită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

Duminică, începând cu ora 8.00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.

Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va avea loc în interiorul Catedralei Naţionale.

La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţirea Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate.

Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali.

Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit.

În seara zilei de duminică, începând cu ora 18.30, va avea loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române şi a Orchestrei Naţionale „Lăutarii din Chişinău”.

În doar şase luni, Ungaria aproape că a terminat o nouă autostradă, însă continuarea ei în România este imposibilă... "Metroul se poate închide mâine!" Anunț bombă pentru locuitorii Capitalei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x