Antena Căutare

Simona Halep, în finala de la Wimbledon 2019: ”Visul mamei mele a devenit realitate!”

Simona Halep, locul 7 WTA, a declarat, joi, că finala Wimbledon 2019 cu Serena Williams va fi o mare provocare, dar a învăţat din confruntările cu jucătoarea americană că are o şansă şi acum se simte mai puternică mental faţă de cum era la meciurile precedente

Simona Halep, locul 7 WTA, a declarat, joi, că finala Wimbledon 2019 cu Serena Williams va fi o mare provocare, dar a învăţat din confruntările cu jucătoarea americană că are o şansă şi acum se simte mai puternică mental faţă de cum era la meciurile precedente. Ea a mai afirmat că faptul că va juca în ultimul act este un vis devenit realitate pentru mama sa şi a menţionat, glumind, că se va arunca în Tamisa indiferent de rezultat.

Simona Halep Wimbeldon 2019: “Am jucat multe meciuri cu Serena, majoritatea foarte strânse. Am învăţat din ele că am o şansă. Acum, împotriva ei, voi crede în şansa mea de a câştiga. Bineînţeles, respect enorm tot ce a realizat ea, dar acum mă simt mai puternică mental în faţa ei. Vom vedea ce va fi, este o mare provocare pentru mine”, a spus Halep în conferinţa de presă de după meciul cu Elina Svitolina.

Simona Halep a menţionat că faptul că a ajuns în finala Wimbledon 2019 reprezintă un vis devenit realitate pentru mama sa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Simona Halep Wimbeldon 2019: Nu am visat să fiu în finală

"Sinceră să fiu, nu am visat să fiu în finală, dar am visat să joc fiecare meci şi mi-am dorit să se întâmple asta. Mi-am dorit să joc mai bine de la zi la zi, ceea ce s-a şi întâmplat. Să fiu în finală la Wimbledon e un lucru extraordinar. Indiferent de ceea ce se va întâmpla sâmbătă, eu nu o să-mi arunc rachetele in Tamisa, o să mă arunc eu pe mine in Tamisa", a mai spus Simona Halep, răspunzând unei întrebări a Fanatik.ro cu referire la un fragment din autobiografia lui Ilie Năstase.

Simona Halep a precizat că la meciul cu Svitolina începutul a fost foarte solicitant. “După primul ghem eram un pic obosită. Şi al doilea a durat mult şi apoi, la al treilea, nu mai puteam să joc şi l-am pierdut. Svitolina a fost foarte puternică şi schimburile erau lungi şi puternice, dar am ştiut că eram pregătită să mă lupt pentru fiecare minge şi că trebuia să fiu puternică. A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale mele pe iarbă”, a adăugat ea.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8.

Simona Halep-Serena Williams, finala Wimbeldon 2019

Simona Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.

Simona Halep-Serena Williams, finala Wimbeldon 2019. Adversara din ultimul act a fostului lider WTA va fi Serena Williams, locul 10 WTA, care a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva cehă Barbora Strycova, locul 54 WTA.

Serena Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Aceasta a fost prima partidă dintre cele două după ce Serena Williams a devenit mamă, în septembrie 2017. Simona Halep a câştigat singurul ei meci în 2014, scor 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. Williams şi-a luat revanşa în finală, impunâdu-se cu 6-3, 6-0. Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câştigat, cu 6-3, 7-6 (5).

Jucătoarea americană vizează titlu de grand slam cu numărul 24, cu care ar egala-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului.

Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în competiţii, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute.

Citește și: Halep, în finala Wimbledon 2019. Serena Williams, despre Simona Halep: A jucat incredibil azi. Abia aştept să ne întâlnim sâmbătă

Sursa : news.ro

Ilie Năstase, despre finala de la Wimbledon: „Dacă o plimbă pe Serena stânga-dreapta pe teren, Simona va câștiga”... Simona Halep - Serena Williams, Wimbledon 2019. Ce șanse are Simona potrivit caselor de pariuri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x