Antena Căutare

Sorina Pintea, adusă la Curtea de Apel Bucureşti, unde este judecată contestaţia sa la măsura arestului preventiv

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a fost adusă vineri la Curtea de Apel Bucureşti, unde este judecată contestaţia sa la măsura arestului preventiv.

Pintea a fost adusă fără cătuşe, după scandalul provocat de imaginile cu ea încătuşată şi într-o stare de sănătate precară, marţi seară, când a fost dusă la Policlinica MAI.

Ea a fost se află în arest preventiv pentru 30 de zile de sâmbătă, ca urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti, fiind acuzată de luare de mită.

Pintea a fost reţinută de DNA sâmbătă dimineaţă, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Pe durata arestului, ea a necesitat în mai multe randuri îngrijiri medicale din cauza bolii autoimuine de care suferă.

Sursa : news.ro

Bogdan Aurescu participă la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, la Zagreb... Lia Olguţa Vasilescu vrea să fie primar în Craiova. Și-a anunțat candidatura, pe baza unui sondaj de opinie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x