Antena Căutare

Specialişti ai MApN vor sprijini autorităţile din statul american Alabama în combaterea pandemiei de COVID-19

O echipă de specialişti din MApN, inclusiv medici, pleacă luni în SUA pentru a sprijini autorităţile din statul american Alabama în combaterea pandemiei de COVID-19, dar şi pentru a se informa în legătură cu metodele de prevenire şi combatere a infectării cu coronavirus.

”O echipă de 15 specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, alcătuită din cinci medici, cinci asistenţi medicali şi cinci militari specialişti în domeniul CBRN (n.r. - chimic, biologic, radiologic şi nuclear), va pleca luni, 25 mai, în SUA, pentru a oferi sprijin autorităţilor statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19”, anunţă MApN.

Personalul MApN va oferi, pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni, sprijin de specialitate omologilor americani din mai multe unităţi de îngrijire şi tratament medical de pe teritoriul statului Alabama.

De asemenea, membrii echipei se vor informa cu privire la modul în care sunt aplicate în SUA metodele de combatere a infectării cu noul coronavirus atât în domeniul medical, cât şi în ceea ce priveşte apărarea CBRN.

Sursa : news.ro

România, lovită de un val de frig și ploi torențiale. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni... Ea e mama care și-a izbit copilul de pământ, în urma unei crize de gelozie. Momentul teribil a fost filmat. Atenție, ima...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x