Antena Căutare

Spectacole regizate de Radu Afrim, Felix Alexa, Dragoş Galgoţiu şi Gelu Colceag, în selecţia Festivalului Naţional de Teatru

Spectacole regizate de Radu Afrim, Felix Alexa, Dragoş Galgoţiu şi Gelu Colceag se numără între producţiile selectate pentru ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru.

Spectacole regizate de Radu Afrim, Felix Alexa, Dragoş Galgoţiu şi Gelu Colceag se numără între producţiile selectate pentru ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru.

Marina Constantinescu, director al Festivalului Naţional de Teatru, a anunţat miercuri seară selecţia naţională a celei de-a 29-a ediţii.

Constantinescu, pentru al nouălea an selecţioner al festivalului, a vorbit despre „lucrurile previzibile, dar neprevăzute - multe premiere anunţate nu au avut loc, iar altele au avut loc către sfârşitul stagiunii”.

„În total, au fost mai puţine spectacolele în această stagiune 2018 - 2019, dar sunt foarte multe teatre care au reuşit să îşi facă un program solid, coerent, să ridice stacheta, să meargă spre performanţă”, a spus ea înainte de a anunţa titlurile alese.

Directoarea festivalului a mai precizat că ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, „a mărturisit că va susţine acest proiect, care înseamnă tradiţie, un brand de ţară, şi - ce ne-a dat curaj mai departe - că probabil va intra în discuţie pentru rectificarea din iulie. Asta ne va ajuta să nu murim. Banii vin întotdeauna foarte târziu şi nu putem da drumul proiectului până nu semnăm actele cu finanţatorii noştri”.

Au fost selectate, între altele, spectacole montate la teatre din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Galaţi, Piatra Neamţ şi Odorheiul Secuiesc.

Între spectacolele selecţionate se numără: „Before Breakfast”, după Eugene O'Neill, regizat de Andrei şi Andreea Grosu (Teatrul „Maria Filotti”, Brăila), „Class", după Iseult Golden şi David Horan, regizat de Felix Alexa (Teatrul Naţional „I. L. Caragiale" din Bucureşti), „Dansul Delhi", după Ivan Vîrîpaev, regizat de Radu Afrim (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri", Iaşi), „Delirium”, după Enda Walsh, inspirat de „Fraţii Karamazov" de F.M. Dostoievski, regizat de Vlad Massaci (Teatrul Odeon, Bucureşti), „Despre tandreţe", după Matei Vişniec, regizat de Felix Alexa (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti), „Jurnal de România. Timişoara”, de Carmen Lidia Vidu (Teatrul German de Stat, Timişoara), „Nevermore”, după Edgar Allan Poe, regizat de Dragoş Galgoţiu (Teatrul Mic, Bucureşti), „Pădurea Spânzuraţilor", după Liviu Rebreanu, regizat Radu Afrim (Teatrul Naţional „I. L. Caragiale" din Bucureşti), „Republica Melania", după Irina Nechit, regizat de Gelu Colceag (Teatrul Odeon, Bucureşti) şi „Salba dracului", după Vasile Alecsandri, regizat de Alexandru Dabija (Teatrul Dramatic „Fani Tardini", Galaţi).

Spectacolele străine invitate în festival vor fi anunţate curând.

Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru va avea loc la Bucureşti între 18 şi 27 octombrie.

Festivalul este produs de Uniunea Tetrală din România şi organizat cu sprijinul MInisterului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Sursa : news.ro

Festivalul Filmului European, la final: 58 de filme din 28 de ţări, vizionate de 7.000 de spectatori... Biografia Marinei Krilovici, lansată la Festivalul Internaţional „George Enescu” în prezenţa sopranei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x