Antena Căutare

Tragedie imensă la un spital din Târgu Jiu! Un bebeluș a murit la doar zece ore de la naștere!

Un bebeluş a murit, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, după doar zece ore de la naştere.

Tragedie imensă la un spital din Târgu Jiu! Un bebeluș a murit la doar zece ore de la naștere!
Un bebeluș a murit într-un spital din Târgu Jiu. (Ilustrație).

Nou-născutul ar fi intrat în stop cardio-respirator de două ori, ultimul fiindu-i fatal.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„În urma sesizării unui reprezentant al masa mediei, poliţişti din cadrul Serviciului de Investiţii Criminale s-au deplasat la maternitatea Spitalului din Târgu Jiu, pentru a efectua cercetări cu privire la decesul unui nou-născut, în cadrul acestei unităţi spitaliceşti.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, potrivit adevarul.ro.

Previziune terifiantă pentru România, de la un colaborator NATO și ONU! Va fi cumplit! „Vor apărea uragane deasupra Mări... Ultimă oră! Fata din imaginile în care s-a crezut că este Luiza Melencu a făcut declarații! Ce rugăminte are. „Sunt foar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x