Antena Căutare

Stela Popescu, pentru ultima oară la Teatrul „Constantin Tănase”! Oamenii îi aduc un ultim omagiu regretatei artiste

E foarte greu să spui că Stela Popescu nu mai e. Marea doamnă a teatrului românesc nu a avut răbdare să împlinească 82 de ani, iar acum ne zâmbește din Cer.

E foarte greu să spui că Stela Popescu nu mai e. Marea doamnă a teatrului românesc nu a avut răbdare să împlinească 82 de ani, iar acum ne zâmbește din Cer.

Toţi cei care au iubit-o, cei care au cunoscut-o personal, i-au fost colegi de o viaţă sau poate au admirat-o în sala de teatru sau la televizor îi aduc un ultim omagiu la Teatrul „Constantin Tănase”.

Cât de bogată era Stela Popescu! Cui îi va rămâne întreaga avere adunată în zeci de ani de carieră

Stela Popescu s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, în locuința sa din București. Vestea a îndoliat întreaga Românie.

Actriţa Stela Popescu a fost găsită moartă pe 23 noiembrie 2017, la domiciliul ei. La 82 de ani, Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, era diagnosticată de mai mulți ani cu diabet.

Stela Popescu a transmis un mesaj emoționant românilor! Clipul nu a mai fost difuzat până acum!

Medicii legiști au anunțat că, cel mai probabil, cauza decesului a fost producerea unui accident vascular cerebral.

Stela Popescu așa cum puțini au mai văzut-o! Cu lacrimi în ochi, artista a făcut o mărturisire sfâșietoare!... Alexandru Arșinel, prima apariție într-un platou TV fără Stela Popescu! Ies la iveală detalii sfâșietoare! „Avea ceva pe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x