Antena Căutare

SUA salută ”un pas important” în urma condamnării la moarte a cinci saudiţi în asasinarea lui Khashoggi şi îndeamnă Riadul la ”mai multă transparenţă”

Statele Unite consideră condamnarea la moarte a cinci saudiţi găsiţi vinovaţi de asasinarea lui Jamal Khashoggi drept ”un pas important”, relatează AFP.

”Verdictele de azi (luni) sunt un pas important în a-i face să plătească pe toţi cei care sunt vinovaţi de această crimă teribilă”, a declarat presei un oficial american de rang înalt.

”Noi am încurajat Arabia Saudită să angajeze un proces judiciar drept şi transparent şi vom continua să o facem”, a adăugat el.

În contextul în care Turcia şi mai multe organizaţii de apărarea drepturilor omului au criticat această hotărâre a unui trubunal de la Riad, care îi exonerează pe principalii doi suspecţi, acest oficial s-a limitat să ceară ”mai multă transparenţă” Arabiei Saudite, un aliat apropiat al Statelor Unite.

Jamal Khashoggi, un colaborator al cotidianului american The Washington Post, a fost ucis la vârsta de 59 de ani, la 2 octombrie 2018, în sediul Consulatului Arabiei Saudite la Istanbul.

Jurnalistul saudit a fost strangulat, iar corpul i-a fost dezmembrat de către un comando de 15 bărbaţi veniţi de la Riad, într-o operaţiune care a pătat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, suspectat de faptul că este cel care a comandat asasinatul.

Senatul american îl consideră pe prinţ ”responsabil” de moartea lui Khashoggi.

Însă Guvernul lui Donald Trump a avut mereu grijă să nu-i impute lui MBS această responsabilitate, dând ostensiv prioritate menţinerii unor bune relaţii cu regatul.

Procurorul general saudit a anunţat luni că cinci saudiţi au fost condamnaţi la moarte în acest dosar, dar că fostul număr doi al serviciilor de informaţii, generalul Ahmed al-Assiri, şi Saud al-Qahtani, un consilier apropiat al prinţului moştenitor, au fost diculpaţi.

Saud al-Qahtani este unul dintre oficiali saudiţi sancţionaţi de Washington cu privire la presupusa implicare în asasinat, alături de alte figuri, care nu au fost condamnate la Riad.

”Continuăm să exercităm presiuni asupra lor în vederea transparenţei şi pentru ca toţi cei care se fac vinovaţi să dea socoteală”, a declarat oficialul american.

Sursa : news.ro

Ducii de Cambridge şi Sussex, felicitări de Crăciun inedite... Post de observaţie turc din provincia Idleb, încercuit de forţele regimului sirian...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x