Antena Căutare

Şumudică vrea încă patru jucători la Gaziantep FK

Tehnicianul Marius Şumudică a declarat pentru agenţia Anadolu că îşi doreşte ca echipa Gaziantep FK să urce în clasament, iar în acest scop vrea aducerea a patru jucători, relatează cotidianul Hurriyet.

“Ne doream ca în tur să strângem 20-21 de puncte şi am ajuns la 23 de puncte, deşi mai este un meci. Sunt fericit şi îmi felicit jucătorii. Am reuşit să culegem roadele muncii noastre. Sper ca şi în ultimul meci din tur să obţinem un rezultat bun. Evident că îmi doresc ca Gaziantep FK să urce în clasament. În acest scop am făcut unele demersuri împreună cu conducerea. Am convenit că avem nevoie de unele transferuri şi am început să lucrăm în acest sens. Vrem să întărim echipa cu vreo patru jucători. Dacă ni se vor putea alătura jucătorii doriţi, vom putea reuşi lucruri şi mai bune. Şi împreună cu conducerea vom încerca să rezolvăm această problemă fără să punem clubul în dificultate financiară”, a spus Şumudică.

În ultima etapă a turului campionatului Turciei, Gaziantep FK va întâlni, la 29 decembrie, pe teren propriu, echipa Yeni Malatyaspor. Gaziantep FK ocupă locul 10 în clasament, cu 23 de puncte, iar Yeni Malatyaspor este pe şapte, tot cu 23 de puncte, dar un golaveraj mai bun.

Sursa : news.ro

Kim Clijsters revine în tenis în martie 2020... FC Barcelona, lider în clasamentul cluburilor sportive cu cele mai mari salarii din lume...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x