Antena Căutare

Teodor Chirică, fost director general al Nuclearelectrica, a fost numit administrator provizoriu al companiei

Teodor Chirică, fost director general al Nuclearelectrica, a fost numit administrator provizoriu al Nuclearelectrica, (simbol bursier SNN), compania care operează centrala nucleară din Cernavodă.

"Societatea Nationala Nuclearelectrica informează acţionarii că, în data de 19 decembrie 2019, Consiliul de Administraţie al SNN a aprobat, la recomandarea Comitetului de Nominalizare şi Remunerare nr. 14958/16.12.2019, numirea lui Chirica Minodor Teodor ca administrator provizoriu, cu o durată a mandatului până la întrunirea adunării generale ordinare a acţionarilor, în conformitate cu prevederile art. 1372 din Legea nr. 31/1990, având în vedere experienţa şi expertiza profesională, conform CV-ului anexat prezentului raport curent", arată un anunţ transmis BVB.

Întreaga sa activitate este legată de industria nucleară.

În ianuarie 2018, Teodor Chirică a fost numit preşedinte al Consiliului Executiv al Forumului Atomic European (Foratom), din Bruxelles.

Chirica este totodată consilier al directorului general al Nuclearelectrica din octombrie 2017. De asemenea, Teodor Chirica a fost director general al Nuclearelectrica între martie 2005 – ianuarie 2009.

Între iunie 2009 – august 2013, a fost director general al AMEC România, una dintre cele mai mari companii de inginerie, management de proiect şi consultanţă din lume.

Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni un profit net mai mare cu aproape 30%, de 415,94 milioane lei, şi venituri din exploatare în creştere cu 15%, de 1,81 miliarde lei, faţă de perioada similară a anului trecut.

Producţia de energie a crescut cu 1,5%, la 7.524 GWh.

Sursa : news.ro

Euro coboară spre nivelul de 4,77 lei... STUDIU: Companiile de bunuri de lux investesc puternic în marketing digital şi folosesc inteligenţa artificială şi big d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x