Antena Căutare

Țigările mentolate și cele care au capsule cu mentol, interzise de săptămâna viitoare

Dacă fumezi țigări mentolate sau cele cu capsulă, este bine să știi că, începând cu 20 mai 2020, acestea vor fi interzise în Uniunea Europeană, inclusiv în punctele de vânzare duty free.

Țigările mentolate și cele care au capsule cu mentol, interzise de săptămâna viitoare
Țigările mentolate și cele care au capsule cu mentol, interzise de săptămâna viitoare

Măsura este, de fapt, un rezultat al Directivei UE privind produsele din tutun (Tobacco Products Directive sau TPD), care este valabilă în statele membre ale Uniunii încă din 2016. Documentul a interzis comercializarea țigărilor și a tutunului pentru rulat (RYO) cu arome caracteristice, adică a produselor cu miros și gust evident diferit față de al tutunului. Noutatea este că, începând cu 20 mai 2020, interdicția se aplică și în cazul țigaretelor mentolate, al celor care au capsulă cu mentol, precum și în ceea ce privește tutunul pentru rulat cu aromă de mentol.

Cum explică UE luarea acestei decizii

Reprezentanții Uniunii Europene au considerat că o astfel de măsură este necesară, pentru că țigaretele mentolate tind să fie o tentație mai mare, în special în rândul tinerilor și al minorilor. Prin urmare, rolul actului normativ este să-i descurajeze pe aceștia să adopte obiceiul fumatului.

Ce înseamnă, concret, prevederea Directivei Uniunii Europene

Țigările mentolate, cele care au capsule cu mentol, tutunul pentru rulat cu mentol vor fi interzise pe piețele din statele membre UE, inclusiv în punctele de vânzare duty free, începând cu 20 mai. După această dată, dacă vrei să folosești astfel de produse, nu le vei mai putea achiziționa decât din afara spațiului UE, exclusiv pentru consumul propriu și numai atât timp cât cantitățile respectă legislația locală.

Ce produse nu sunt vizate de interdicția impusă de UE

În acest context, este important să știi că există anumite produse care nu sunt vizate de interdicția impusă de UE. Este vorba despre produsele din tutun fără fum, precum cele din tutun încălzit, așa cum sunt IQOS sau GLO. Așadar, utilizarea mentolului în rezervele HEETS, de exemplu, sau în tutunul de mestecat este permisă în continuare.

Sursa foto: Shutterstock

PRIMER: „Voluntari sănătoși și pacienți sunt înrolați pentru găsirea unei soluții farmaceutice împotriva Coronavirusului... Adaptarea la diagnosticul de Alzheimer: 3 sfaturi pentru îngrijitori...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x