Antena Căutare

Turcia anunţă că va răspunde dacă SUA vor impune sancţiuni din cauza achiziţiei sistemului rusesc de rachete

„Dacă Statele Unite vor avea o atitudine ostilă faţă de noi, vom lua contramăsuri, aşa cum le-am transmis. Nu este o ameninţare sau cacealma”, a declarat Cavusoglu într-un interviu acordat TGRT Haber. „Nu suntem o ţară care se va supune celor care arată animozitate faţă de Turcia”, a adăugat el.

Turcia va răspunde unei „ameninţări inacceptabile” a SUA privind sancţiuni impuse din cauza achiziţiei sistemului rusesc de rachete S-400, a informat Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe luni, adăugând că el consideră că preşedintele american Donald Trump doreşte să evite aceste sancţiuni, conform Reuters.

„Dacă Statele Unite vor avea o atitudine ostilă faţă de noi, vom lua contramăsuri, aşa cum le-am transmis. Nu este o ameninţare sau cacealma”, a declarat Cavusoglu într-un interviu acordat TGRT Haber.

„Nu suntem o ţară care se va supune celor care arată animozitate faţă de Turcia”, a adăugat el.

Cavusoglu a precizat că nu se aşteaptă ca astfel de sancţiuni să fie impuse de administraţia prezidenţială americană.

„Trump nu doreşte să impună sancţiuni Turciei şi a declarat frecvent că administraţia şi administraţia precedentă sunt, de asemenea, responsabile de faptul că Turcia nu a putut cumpăra sistemele Patriot”, a declarat Cavusoglu.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că nu are în vedere ”în acest stadiu” să impună sancţiuni Turciei.

Statele Unite au confirmat miercuri excluderea Turciei din programul de avioane americane de luptă invizibile pe radar de tip F-35, apreciind că acesta nu poate să coexiste cu o ”platformă rusă de colectare de informaţii care va fi folosită pentru a-i pătrunde capacităţile de vârf”.

În pofida ameninţării sancţiunilor americane, Ankara a preferat oferta rusă, iar livrarea primelor piese de rachetă de tip S-400 a început acum două săptămâni.

Washingtonul consideră că există un risc ca sistemul rus de apărare antiaeriană S-400 să permită Rusiei să pătrundă secretele tehnologice ale noului său avion de luptă invizibil pe radar de tip F-35, cu care Turcia vrea să se doteze.

Sursa : news.ro

Un incendiu s-a podus la o clădire de nouă etaje din orașul Mumbai... Mike Pompeo neagă că agenţi ai CIA ar fi fost reţinuţi în Iran...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x